OnePlus Nord 3 primește listă cu specificații și calendar de lansare

18.03.2022
OnePlus Nord 3 primește listă cu specificații și calendar de lansare

Așteptat mai întâi pe piața din China, OnePlus Nord 3 este pregătit cu același chipset MediaTek regăsit și pe modelul Redmi K50.

Potrivi informațiilor de până acum, Dimensity 8100 este o alternativă SD 888 care pe alocuri pare să egaleze Snapdragon 8 Gen 1, primele rezultate cu benchmark-ul Geekbench 5 relevând scoruri de 924 puncte în testul single-core și 3801 puncte în testul multi-core, cel din urmă fiind comparabil unui smartphone din gama flagship.

Revenind la Nord 3, vârful de gamă OnePlus este așteptat în perioada verii, echipat cu 12GB memorie RAM LPDDR5 și 256GB stocare UFS 3.1. Ecranul cu diagonală 6.7 inch va fi de tip AMOLED, cu rată de refresh la 120Hz și rezoluție FHD+ (1080 x 2412 pixeli).

Configurația foto va fi una triple-camera cu senzor principal de 50MP (Sony IMX766), cuplat unui grup de lentile cu deschidere f/1.8. Selecția ar putea fi completată cu o cameră ultra-wide de 8MP și senzor auxiliar de 2MP, posibil de tip monocrom, folosit pentru asistarea efectelor de profunzime în pozele tip portret.

Cu accent pe conservarea longevității și facilitarea încărcării rapide de 150W, acumulatorul va oferi o capacitate limitată la 4500mAh, mizând în schimb pe un timp așteptare foarte redus la încărcare.

Lista dotărilor este completată cu senzor de amprentă instalat sub ecran și motor haptic cu tehnologie X-axis, asemănător soluțiilor întâlnite deja pe alte telefoane din gama high-end.

Între timp, cei care nu doresc să aștepte după următorul flagship OnePlus, vor putea lua în considerare alternativa Realme GT Neo3 (produsă de aceeași companie-mamă, BBK Electronics), care include tehnologia de încărcare SuperVOOC de 150W și are o dată de lansare mult mai apropiată, fixată pe 22 martie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult