OnePlus One vine şi în România – Update

OnePlus One vine şi în România - Update

Update: OnePlus One poate acum fi comandat şi din România. Site-ul oficial a fost actualizat cu o variantă în limba română, însă este în continuare nevoie de utilizarea unei invitaţii pentru a putea intra în posesia smartphone-ului. În fiecare marţi acesta poate fi comandat de către oricine, însă stocul este întotdeauna limitat. Preţurile în euro au fost de asemenea actualizate: 269 euro pentru varianta albă cu 16 GB spaţiu de stocare intern şi 299 euro pentru cea neagră cu 64 de GB.

După aproape un an de la lansare, OnePlus One, va fi lansat în mod oficial în 16 ţări europene, printre care se regăseşte şi România. Cei interesaţi de cumpărarea unul astfel de smartphone, vor putea să îl achiziţioneze de pe site-ul oficial, însă vor trebui să respecte aceleaşi reguli de până acum: fie să dispună de o invitaţie, fie să aştepte ziua în care telefonul este disponibil pentru comandă directă. Partea cea mai bună este că lansarea lui OnePlus One în aceste ţări este iminentă.

Începând cu săptămâna viitoare, România, alături de Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia, vor primi acces la magazinul OnePlus. Vor putea astfel să comande una dintre cele două variante ale „flagship killer”-ului chinezesc în mod oficial şi vor avea acces şi la magazinul oficial de accesorii pentru modelul One.

Pentru a sărbători lansarea, OnePlus va organiza câteva evenimente în Polonia, pe 9 martie, în Cehia pe 10 martie şi în Ungaria pe 12 martie. Din păcate însă nu au fost oferite detalii despre preţ sau date concrete despre lansarea în fiecare ţară în parte. Este însă un pas înainte faptul că OnePlus a început să vorbească despre disponibilitatea în regiuni în care nu puteau fi plasate comenzi în trecut. Chiar dacă OnePlus One este deja un smartphone depăşit de noile flagship-uri de la Samsung, HTC şi LG în termeni de performanţă, acesta vine în continuare la un preţ bun pentru ceea ce oferă. Mai mult decât atât, extinderea operaţiunilor în aceste ţări va asigura o lansare mai rapidă a iminentului model următor.

Având în vedere preţul de intrare de 300 de dolari şi specificaţiile tehnice în continuare ridicate (procesor Snapdragon 801 la 2,5 GHz, 3 GB RAM, ecran 5,5” Full HD şi camere de 13, respectiv 5 megapixeli), este foarte probabil ca OnePlus One să aibă succes pe noile pieţe, unde smartphone-urile cu specificaţii asemănătoare vin la un preţ aparoape dublu. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult