Oppo Find N3 Flip ar putea fi lansat în curând cu un sistem de camere nou. FOTO

25.06.2023
Oppo Find N3 Flip ar putea fi lansat în curând cu un sistem de camere nou. FOTO

Oppo Find N2 Flip a reușit să atragă atenția în zona de pliabile prin introducerea celui mai mare ecran exterior de la acel moment și alegerea unui preț de pornire mai accesibil față de alte dispozitive lansate anterior. Se pare însă că următoarea generație, Find N3 Flip, va încerca însă să scape de încă o stigmă legată de acest tip de telefoane: performanța foto. Acesta pare că va adopta un sistem cu trei camere foto și va păstra branding-ul Hasselblad.

Oppo pregătește deja lansare Find N3 Flip, următorul său telefon pliabil

Find N2 Flip este echipat cu doar două camere, un wide și un ultra-wide, dar acestea sunt mai degrabă camere din clasa mid-range, în ciuda faptului că vorbim despre un telefon premium cu un preț totuși ridicat. Modelul Find N3 Flip, care ar urma să fie lansat tot anul acesta, ar adopta un sistem cu trei camere, probabil același de pe gama de dispozitive Oppo Reno10 Pro.

OPPO-Find-N3-Flip-91mobiles-1-10-transformed

Vorbim astfel despre un senzor principal de 50 megapixeli (Sony IMX890), un ultrawide de 8 megapixeli, la fel ca pe N2 Flip și un zoom optic 2x, probabil pentru portrete, de 32 megapixeli. Acesta ar fi astfel primul pliabil pe format clamshell care integrează trei camere, dintre care una este un zoom optic. Desigur, La fel ca pe N2 Flip, tehnologiile Hasselblad, la nivel software, vor fi implementate și pe noul model.

Restul configurației ar rămâne în mare parte neschimbată: un chipset Dimensity 9000 Plus, până la 16 GB RAM și 512 GB stocare, ecran de 6,8” la 120 Hz și o baterie de 4.300 mAh cu încărcare rapidă la 44W. Nici acest model nu pare că ar integra încărcare wireless, așa cum vedem pe alte dispozitive de acest gen.

În fotografiile scăpate pe internet și publicate de 91mobiles, telefonul pare să adopte același design, cu sticlă mată la exterior și un ecran secundar pe format portret, la fel de mare precum cel de pe Oppo N2 Flip. Având în vedere că atât Motorola, cât și Samsung adoptă anul acesta ecrane mai mari pe format landscape, capabile să ruleze aplicații, Oppo pare că rămâne în urmă cu interfața bazată doar pe câteva widget-uri pentru funcții rapide.

sursa: 91mobiles

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult