Oppo Reno3 Pro 5G: primele impresii despre mid-range-ul 5G cu finisaje premium. VIDEO

15.08.2020

Primul contact cu Oppo Reno3 Pro 5G a fost unul foarte pozitiv. Compania chineză pare să livreze un smartphone cu performanță de medie, dar cu toate celelalte elemente la un nivel superior, foarte apropiat de cel al dispozitivelor sale din gama high-end. În primul rând, design-ul telefonului este unul surprinzător, fiind rare momentele în care întâlnim ecrane curbate pe modele cu procesoare de medie.

Dacă nu aș fi știut, aș fi putut să jur că este vorba despre un model din gama Find X, o variantă de bază cu ecran mai mic. Totuși, Oppo a trebuit să facă câteva compromisuri pentru a aduce un telefon 5G cu finisaje premium la un preț mai accesibil.

Oppo Reno3 Pro 5G vine cu multe accesorii și construcție premium

În primul rând, avem de a face cu un acumulator de dimensiuni mai mici, cu un pic peste 4.000 mAh și cu o cameră foto de telefon mid-range. Da, are patru senzori, dar camera principală pare să fie cea care duce în spate „performanța” la acest capitol. Camerele ultra-wide și tele sunt binevenite și completează „arsenalul” de fotografie, dar nu sunt la același nivel cu cea wide și nici nu sunt stabilizate.

A fost o surpriză plăcută însă să găsesc în pachetul lui Oppo Reno3 Pro 5G toate accesoriile de care ai putea avea nevoie pentru a începe să folosești telefonul fără griji. Are un încărcător rapid de 30W în pachet, o pereche de căști dar și o husă de silicon care pare să fie mai rezistentă la colțuri decât ceea ce oferă alte companii. Din păcate, aceasta nu pare să ofere prea multă protecție în cazul unui accident. Măcar știm că va proteja telefonul de zgârieturi accidentale.

oppo reno3 pro 5g

Display-ul mi s-a părut surprinzător de bun pe un model din gama de medie, oferind o intensitate a luminozității înaltă și rată de împrospătare la 90 Hz, cât și opțiunea între afișarea de culori în gamutul DCI-P3 sau sRGB.

Urmează și un review detaliat pentru Oppo Reno3 Pro 5G foarte curând, unde veți putea citi impresiile mele finale despre acest model.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult