OSOM OV1 devine Saga, un telefon dedicat blockhain-ului Solana

24.06.2022
OSOM OV1 devine Saga, un telefon dedicat blockhain-ului Solana

OSOMPrivacy, compania care a anunțat telefonul OSOM OV1 în urmă cu ceva vreme, a confirmat că telefonul său nu va mai fi lansat sub acest nume. Modelul OV1 anunțat anterior a fost redenumit în Saga, fiind transformat astfel într-un smartphone cu capabilități „blockchain”, care va fi comercializat de către Solana Mobile, divizia de mobil a rețelei Solana. Telefonul va permite acces la această rețea, va include un portofel pentru criptomonede și va permite tranzacționarea acestora și NFT-urilor.

Solana Saga va integra capabilități web3 pe blockchain-ul Solana

Telefonul Solana Saga a fost anunțat oficial în New York, alături de Solana Mobile Stack. Aceasta este o nouă platformă pentru dezvoltarea de aplicații și experiențe pe blockchain-ul Solana pentru dispozitive cu Android. Chiar dacă telefonul nu va fi disponibil în următoarele luni, dezvoltatorii primesc Solana Mobile Stack SDK, pentru a putea avea aplicații pregătite pentru lansarea acestuia.

Din fericire pentru fanii blockhain-ului Solana, nu vor trebui să aștepte foarte mult pentru noul telefon. Acesta va fi livrat la începutul anului viitor, iar prețul său va fi unul potrivit configurației hardware promise. Vorbim despre un telefon de 1.000 de dolari americani, care beneficiază de un ecran OLED de 6,67”, 12 GB RAM și 512 GB stocare, fiind  bazat pe un chipset Snapdragon 8+ Gen 1. Telefonul are acumulator de 4.100 mAh, încărcare rapidă și chiar și încărcare wireless, cât și două camere pe partea din spate: 50 și 12 megpixeli (wide/ultra wide).

osom v1

Cei care își doresc un Solana Saga pot să îl comande deja, însă sunt necesari 100 de dolari rambursabili drept avans. Cei care cumpără telefonul vor primi și un NFT pentru acesta. Lansarea este programată pentru SUA, Canada, UK și Uniunea Europeană, momentan.

OSOM OV1 ar fi trebuit să fie succesorul spiritual al lui Essential PH1 (Essential Phone), telefonul lansat de Andy Rubin după ce a părăsit echipa Android din cadrul Google.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult