Philips Xenium X630 pune autonomia pe primul plan

30.06.2009
Philips Xenium X630 pune autonomia pe primul plan

Philips nu mai este de mult printre cei mai importanţi producători de telefoane mobile, dacă a fost vreodată. Telefoanele Philips sunt apariţii rare şi deloc mediatizate. Philips Xenium X630 este un telefon care va intra în curând pe piaţă şi va impresiona prin autonomia oferită.

Nici ca aspect şi nici ca facilităţi Philips Xenium X630 nu atrage atenţia. Este un candybar cu un design destul de banal şi un set de facilităţi medii spre low-end. De departe cel mai important atu al lui Philips Xenium X630 este autonomia. Acesta are o baterie de 1530 mAh care, susţine producătorul, oferă 12 de convorbiri respectiv 50 de zile de standby.

Philips Xenium X630

Philips Xenium X630 are următoarele caracteristici:

ecran de 2.4 inch cu 262k colori
cameră de 3.2 MP
blutetooth cu A2DP
radio
microSD (carduri de maxim 8 GB)
dimensiuni 111.8 x 48.9 x 15.1 mm

Preţul pentru Philips Xenium X630 nu este cunoscut deocamdată. Ca disponibilitate, se ştie doar că va fi lansat iniţial în China, după care va ajunge şi alte ţări. Care sunt acestea, nu se ştie la această oră. Probabil va depinde şi de succesul pe care îl va înregistra în China.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News