Cât ar putea costa versiunea Pixel 4a cu 5G, comparat modelului standard Pixel 4a

Autor: Aurelian Mihai 03.08.2020
Cât ar putea costa versiunea Pixel 4a cu 5G, comparat modelului standard Pixel 4a

Oricât ne-am dori să nu fie așa, adevărul este că tehnologia 5G poate adăuga destul de mult la prețul unui smartphone, iar modelul Pixel 4a 5G nu este o excepție de la regulă.

Google va prezenta în foarte scurt timp Pixel 4a, revizia cu performanțe îmbunătățite a seriei Pixel 4. Ceva mai târziu, în luna octombrie, vom descoperi și ultimul upgrade adus seriei Pixel 4 – modelul Pixel 4a cu 5G. În mod ironic, acesta va fi doar o alternativă low-cost pentru succesorul Pixel 5 5G.

Însă termenul ”ieftin” este mai degrabă relativ, surse apropiate Google înaintând suma de 499 dolari, acesta urmând să fie prețul modelului 5G. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, modelul standard Pixel 4a este așteptat să coste doar 349 dolari în versiunea cu dotări de bază.

Pixel 4a 5G, substanțial diferit de modelul cu 4G

Probabil că diferențele între varianta 4G și 5G a seriei Pixel 4a nu se vor opri la costul de achiziție, modelul 5G fiind așteptat cu o carcasă ceva mai groasă și acumulator de capacitate extinsă. La partea de hardware, vom avea și un chipset diferit de configurația standard a telefonului, probabil ales tot din oferta Qualcomm.

În rest, modelul 5G probabil că va avea aceeași carcasă din policarbonat și ecran perforat în colțul stânga-sus, senzor de amprentă pe capacul din spate și tastă Power de tip colorată.

Spre comparație, modelul cu adevărat nou, Pixel 5 este așteptat u o carcasă din aluminiu șlefuit și dotări superioare, rămânând de văzut exact care sunt acestea.

Tags: