Realme este primul brand care scoate încărcătorul din cutia unui telefon de buget

06.04.2022
Realme este primul brand care scoate încărcătorul din cutia unui telefon de buget

Dacă până acum, doar brand-urile premium au ales să scoată accesoriile din cutiile smartphone-urilor lor, se pare că și cele mai de buget adoptă începând cu 2022 această strategie. Realme, companie desprinsă de câțiva ani din cadrul Oppo, care aparține tot de BBK Electronics, a anunțat că unul dintre smartphone-urile sale de buget, modelul Narzo 50A Prime, va fi livrat fără un încărcător în cutie. Totuși, fanii ar trebui să aibă și motive de bucurie, întrucât asta va permite telefonului să fie mai performant.

Realme scoate încărcătorul, dar promite specificații mai bune

Realme a anunțat pe forumurile sale oficiale că următorul smartphone din gama de buget Narzo, modelul 50A Prime, va fi livrat fără un încărcător în cutie. Această decizie a fost luată în principal din motive ecologice, spun reprezentanții companiei, însă clienții vor vedea și beneficii directe datorate lipsei încărcătorului.

Narzo 50A Prime va primi astfel un chipset mai performant, care va asigura o performanță mai bună, cât și un ecran îmbunătățit față de ce putea fi integrat pe un smartphone de buget de acest gen. Realme spune că dorește să devină o companie cu o amprentă de carbon neutră până în 2025, iar acesta este unul dintre pașii pe care îi face în această direcție.

Cu această ocazie vedem și primele imagini cu telefonul Narzo 50A Prime, care pare să fie inspirat de design-ul iPhone 12/13, cu margini drepte. Acesta integrează un ecran cu decupaj central în formă de picătură de apă, integrează o cameră triplă pe partea din spate și vine cu un senzor de amprentă integrat în butonul „power”. Chiar dacă renunță la încărcător, acest model pare să păstreze jack-ul de căști din partea de jos.

Este interesant însă că Realme alege să elimine încărcătorul dintr-un telefon de buget mai întâi, întrucât modelul GT2 Pro, lansat recent, este livrat cu un încărcător rapid cu putere de 80W în cutie.

sursa: Realme Community

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult