Redmi 10 de la Xiaomi vine cu procesor MediaTek și o cameră de 50 megapixeli

Autor: Cătălin Niţu 18.08.2021
Redmi 10 de la Xiaomi vine cu procesor MediaTek și o cameră de 50 megapixeli

Seria de smartphone-uri Redmi s-a dovedit în ultimii ani a fi una dintre cele mai de succes din portofoliul Xiaomi. Compania produce smartphone-uri accesibile, echipate cu hardware de medie performant, foarte competitiv pentru segmentul de preț în care se încadrează. Deși încă nu avem detaliile complete despre prețul lui Redmi 10, lista de specificații a ajuns online înainte de anunțul oficial și sugerează că va continua tradiția modelelor anterioare.

Redmi 10 ar putea fi un best-buy în 2021 pentru cei care caută un telefon ieftin și bine dotat

Noul Redmi 10 de la Xiaomi beneficiază de un chipset MediaTek Helio G88, un model octa-core la 2 GHz, construit special pentru dispozitive de medie. Acesta permite folosirea de ecrane la 90 Hz, iar Xiaomi a ales pentru acest model un panel Full HD de 6,5” care permite și ajustarea dinamică fluidițății animațiilor la 45, 60 sau 90 Hz, în funcție de situație.

Configurația lui Redmi 10 include 4 sau 6 GB memorie RAM și 64 sau 128 GB stocare internă cu acumulator de 5.000 mAh și posibilitatea de încărcare rapidă la 18W. Încărcătorul din pachet are însă putere de 22,5 W, putând fi folosit pentru telefoane care pot fi încărcate la această putere. De asemenea, telefonul poate fi folosit drept „power bank”, oferind alimentare în sens invers prin USB-C la 9W.

Pentru un telefon mid-range din gama ieftină, Redmi 10 depășește puțin limitele anterioare. Avem parte de difuzoare stereo și un senzor de amprentă pe laterală, alături de un sistem cu patru camere foto.

redmi 10 specs

Două dintre camere pot fi incluse la categoria „diverse”, cu senzori de 2 megapixeli pentru adâncime și fotografie macro, încă celelalte două sunt chiar competitive. Vorbim despre un senzor principal de 50 megapixeli (probabil de la Samsung), alături de un senzor secundar pentru camera ultra-wide de 8 megapixeli.

Telefonul este livrat cu MIUI 12.5, bazat pe Android 11 și probabil că va primi actualizări de software pentru următorii câțiva ani din partea Xiaomi.

Informațiile au fost publicate pe blog-ul german stadt-bremerhaven, iar anunțul oficial, alături de un preț final sunt așteptate în cursul zilei de astăzi, 18 august.

sursa: stadt-bnremhaven