Redmi K30 Pro, noul smartphone 5G cu preţ accesibil de la Xiaomi, primeste dată de lansare

17.03.2020
Redmi K30 Pro, noul smartphone 5G cu preţ accesibil de la Xiaomi, primeste dată de lansare

Promis iniţial pentru luna decembrie, cel mai accesibil telefon bazat pe chipsetul Snapdragon 865 primeşte dată lansare oficială.

Lansat sub brandul low-cost al celor de la Xiaomi, noul Redmi, K30 Pro va debuta în China pe 24 martie.

În afara datei de lansare, postrarea făcută pe reţeaua de socializare Weibo a arătat şi partea din spate a telefonului, arătând un o cameră foto cu patru lentile, încadrată cu un ornament de formă circulară. Imaginea teaser mai confirmă şi unei ieşiri jack de 3,5 mm la partea de sus şi folosirea unui finisaj exterior în gradienţi de culoare.

Spre deosebire de modelul anterior, Redmi K30 Pro este aşteptat să vină cu o cameră selfie de tip pop-up.

Alături de Redmi K30 Pro, Xiami ar putea dezvălui tot săptămâna viitoare şi o variantă numită Redmi K30 Pro Zoom Edition. Cu toate că nu au apărut încă detalii, este de aşteptat să vină cu suport pentru zoom 50x.

Chiar dacă lansarea în China va avea loc în această lună, debutul în pieţele internaţionale probabil că va întârzia timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, lanţurile de distribuţie fiind graf afectate de interdicţiile impuse pentru limitarea răspândirii pandemiei aflată în plină desfăşurare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult