Samsung anunţă primul chipset pentru telefoane mobile care integrează conectivitate 5G

04.09.2019
Samsung anunţă primul chipset pentru telefoane mobile care integrează conectivitate 5G

Exynos 980 oferă suport pentru reţele 5G în benzi sub 6GHz şi promite să ofere o soluţie eficientă şi performantă pentru următoarea generaţie de telefoane 5G.

Realizat folosind procesul de fabricaţie pe 8nm şi tehnologie FinFET, Exynos 980 oferă din acelaşi pachet conectivitate 5G şi procesor pentru accelerarea algoritmilor de inteligenţă artificială, deschizând calea pentru dispozitive smartphone mai versatile. Chip-ul oferă suport complet pentru reţele mobile începând cu 2G, atingând viteze de până la 2.55Gbps în modul 5G, respectiv 3.55Gbps folosind reţele 5G compatibile cu tehnologia E-UTRA-NR Dual Connectivity (EN-DC).

În modul Wi-Fi, telefoanele echipate cu Exynos 980 vor putea folosi reţele în standard Wi-Fi 6 (IEEE 802.11ax).

La partea de CPU, performanţele sunt asigurate cu ajutorul a două nuclee Cortex-A77 capabile să atingă frecvenţa de 2.73GHz, asistate de alte şase nuclee Cortex-A55 optimizate pentru folosirea eficientă a bateriei.

Exynos 980 poate gestiona camere foto cu rezoluţie de până la 108MP în mod single-camera, sau configuraţii dual-camera cu 20+20MP. În modul de filmare va fi posibilă obţinerea de clipuri 4K UHD cu viteza de 120 cadre pe secundă, cu condiţia ca producătorii de dispozitive să activeze din software suportul necesar.

Samsung va demara producţia de serie pentru chipsetul Exynos 980 spre finalul acestui an, primele dispozitive bazate pe acesta urmând să fie disponibile încă din prima parte a anului viitor.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult