Samsung Dex, tehnologia prin care telefoanele Galaxy S9 pot fi utilizate în modul desktop PC, va funcţiona şi fără dock achiziţionat separat

02.11.2018
Samsung Dex, tehnologia prin care telefoanele Galaxy S9 pot fi utilizate în modul desktop PC, va funcţiona şi fără dock achiziţionat separat

Nu toate inovaţiile necesită hardware nou. Luăm exemplul tehnologiei Samsung DeX, care permite convertirea telefoanelor Galaxy în mini-PC-uri de buzunar, pentru rularea de aplicaţii Android în modul desktop.

DeX, funcţionalitatea prin care telefoanele Galaxy Note şi Galaxy S sunt transformate într-o staţie de lucru desktop, a fost mai întâi implementată cu ajutorul unui dock achiziţionat separat, oferind port-uri USB şi un HDMI pentru conectarea de periferice. Galaxy Note 9 a redus însă cerinţele la simpla conectare a unui adaptor USB-C la HDMI, sistemul devenind mult mai prietenos de folosit. Între timp, modul de conectare cu un singur gablu este activat şi pentru telefoanele Galaxy S9.

Dacă în trecut, folosirea intensă a puterii de procesare disponibilă necesita aşezarea telefonului într-un suport de susţinere bine ventilat, îmbunătăţirile aduse modelului Galaxy S9 la partea de răcire face posibilă folosirea acestuia în modul DeX fără măsuri de precauţie deosebite.

Accesoriile DeX Pad sau DeX Station nu devin complet inutile, acestea putând fi folosite în continuare pentru ataşarea unui mouse şi tastatură cu fir, respectiv conectarea unui televizor la portul HDMI. Cei care nu au achiziţionat deja un astfel de dispozitiv au nevoie doar de un adaptor USB-C la HDMI, restul perifericelor putând fi conectate folosind interfaţa bluetooth.

Următoarea etapă va fi adaptarea tehnologiei DeX pentru folosire prin conexiune exclusiv wireless, posibil, pentru modelul Galaxy S10.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult