Samsung Galaxy A Quantum este primul telefon 5G care folosește tehnologii quantum-computing

14.05.2020
Samsung Galaxy A Quantum este primul telefon 5G care folosește tehnologii quantum-computing

Galaxy A Quantum este un Galaxy A71 5G redenumit, cu cipul cuantic dezvoltat de Samsung adăugat.

Calculatoarele cuantice exploatează un fenomen din fizică ce permite unei particule să aibă mai multe stări în același timp. Spre deosebire de un procesor convențional, care prelucrează informația în sistem binar (1-0), procesoarele quantice pot interpreta un număr aproape nelimitat de stări intermediare, volumul de informație prelucrat în unitatea de timp crescând cu multe ordine de magnitudine.

Totuși, exploatarea în scop util a efectelor de fizică cuantică este o sarcină dificilă, calculatoarele cuantice rămânând și în ziua de astăzi mașinării extrem de voluminoase și costisitoare.

În cazul de față, Samsung a reușit să implementeze într-un chip cu dimensiuni obișnuite una din capabilitățile de bază ale procesoarelor quantice: abilitatea de a genera numere cu adevărat aleatorii. Foarte util în domeniul criptografiei, generatorul de numere aleatorii funcționează fără nevoia unui algoritm pseudo-random, care să poată fi atacat pentru ghicirea secvențelor de numere. Această particularitate face posibilă generarea unor chei de securitate aproape imposibil de spart.

”Chip-ul generator de numere aleatorii îi ajută pe utilizatorii de smartphone-uri să folosească în mod sigur servicii specifice prin generarea de numere aleatorii pure, impredictibile și fără un tipar anume”, se arată în comunicatul de presă publicat de Samsung Korea. Cipul cuantic are dimensiunea de 2,5×2,5 mm și folosește o sursă de lumină LED pentru a genera fotoni. Apoi, un senzor CMOS detectează fotonii. Numărul de fotoni detectați într-o anumită zonă din senzor pentru o anume durată de timp este imprevizibil, conform legilor fizicii quantice.

Samsung Galaxy A Quantum nu este doar un experiment. Telefonul acceptă mai multe servicii care utilizează securitatea cuantică – identificarea utilizatorului, autorizarea de plăți și multe altele. SK Telecom intenționează să extindă ecosistemele aferente, astfel încât securitatea cuantică să poată fi aplicată mai multor servicii în viitor.

Samsung lansează noul Galaxy A Quantum doar pentru piața sud-coreeană, la prețul de 529 dolari. Probabil că noul generator de numere aleatorii bazat pe principii de fizică quantică va fie preluat și în alte produse din oferta Samsung, în viitorul nu prea îndepărtat.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult