Samsung Galaxy A20s, anunţat oficial

23.09.2019
Samsung Galaxy A20s, anunţat oficial

Galaxy A20s este cel mai ieftin model al seriei Galaxy A, înzestrat cu un acumulator de 4000 mAh şi patru camere foto.

Fără un eveniment de lansare dedicat, Galaxy A20s şi-a făcut apariţia direct pe website-ul Samsung, descris cu imagini de prezentare şi specificaţii oficiale.

Fără preţ de lansare şi cu livrare „în curând”, Galaxy A20s este oferit într-o carcasă din metal şi sticlă, acoperind inclusiv partea din spate a telefonului. Pe lista principalelor dotări intră un sistem triple-camera cu lentile grupate pe verticală, în colţul stânga-sus a carcasei, alături de un blitz LED. Tot la partea din spate găsim şi un senzor de amprente capacitiv, Samsung nedepunând nici un efort pentru implementarea aceste dotări într-un mod ceva mai elegant.

În afara spatelui cu formă rotunjită, rama laterală acomodează butoanele Power/Lock grupate în dreapta ecranului, respectiv clapeta pentru Volum în partea stângă.

În ciuda faptului că ecranul de 6.5” este dus peste lentila camerei frontale, care taie astfel din suprafaţa utilă a ecranului, Samsung a lăsat în mod aparent inexplicabil o ramă groasă la partea de jos, ducând astfel înălţimea carcasei la 16.3cm. Grosimea de 8 mm este scuzată prin prezenţa unui acumulator de 4000 mAh, rezultând o greutate finală de 183 grame.

Cu preţ deocamdată neprecizat, Samsung Galaxy A20s oferă dotări ferm ancorate la gama entry-level, cum ar fi rezoluţie HD+ şi variante de echipare cu 3GB/32GB memorie şi 4GB/64GB. Neconfirmat oficial, chipsetul folosit ar putea fi Snapdragon 625, o soluţie low-cost cu performanţe mai degrabă modeste. Lista dotărilor este completată cu un sistem triple-camera la partea din spate (13MP + 8MP ultra-wide + 5MP pentru efecte de profunzime) şi o singură cameră de 8MP deasupra ecranului.

Opţiunile de culoare pentru Galaxy A20s sunt negru, albastru, verde şi roşu, cu aspect sidefat pe spatele acoperit cu sticlă.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult