Samsung Galaxy R, o variaţie a lui Galaxy S II

Samsung Galaxy R, o variaţie a lui Galaxy S II

Samsung Galaxy R nu reprezintă o noutate
absolută, acest smartphone circulă pe Internet încă din iunie –
doar pe Internet, nu şi în magazine, unde este aşteptat la
sfârşitul acestui trimestru.

Conform datelor tehnice, Galaxy R se poziţionează în
urma actualului vârf de lance sud-coreean

Samsung Galaxy S II
. Va fi aşadar o versiune
mai accesibilă ca preţ şi un pic mai modestă din punct de vedere al
dotărilor, pentru cei care se pot lipsi de cireaşa de pe tort.


Samsung Galaxy R

Galaxy R vine cu ultima versiune de Android pentru telefoane
inteligente (Android Gingerbread). Pe partea
hardware, se prezintă cu un procesor dual core la 1
GHz
, susţinut de un GPU GeForce pe o platformă Tegra 2, şi
cu o cameră de 5 MP cu înregistrare HD (faţă de 8
MP cu Full HD în cazul lui Samsung Galaxy SII). Ecranul are 4.2
inch şi 480 x 800 pixeli rezoluţie.

Suportul de conectivitate este complet (HSDPA, Wi-Fi,
Bluetooth), iar partea de navigaţie de asemenea (GPS, A-GPS, Google
Maps).

Mai jos avem un demo video cu Samsung Galaxy
R.

Nu deţinem încă informaţii legate de ţările în care se va
comercializa smartphone-ul. Zvonurile plasează dispozitivul
într-o arie exclusivă
, şi anume Marea Britanie. Rămâne de
văzut dacă oficialii companiei sud-coreene vor confirma sau nu.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News