Samsung Galaxy S III are ecran HD Super AMOLED Plus

04.04.2012
Samsung Galaxy S III are ecran HD Super AMOLED Plus

Noi veşti sosite din Coreea anunţă intrarea în producţie a ecranului rezervat pentru Samsung Galaxy S III.

Samsung Galaxy S III are ecran Super AMOLED Plus

Ecranul produs în fabricile Samsung Mobile Display măsoară 4.65 inch şi suportă rezoluţie HD. Spre deosebire de cel instalat pe Samsung Galaxy Nexus, noul ecran renunţă la mult criticata matrice PentTile în favoarea uneia RGB clasice, superioară din punct de vedere al detaliilor redate. Având o densitate de 316 ppi, aproape la fel de mult ca ecranul Retina Display de pe iPhone 4S, ecranul cu tehnologie Super AMOLED Plus promite un nivel de claritate superior şi mai mult spaţiu de lucru, cuantificat într-o rezoluţie efectivă de 1280×720 pixeli.

Alte informaţii neconfirmate înaintează posibilitatea unei carcase ceramice pentru Galaxy S III, mai arătoasă şi mai durabilă decât cele din plastic lucios sau texturat, preferate pentru majoritatea modelelor actuale. În corpul cu grosime de aproximativ 7 mm ar urma să se ascundă un procesor quad-core de ultimă generaţie, alături de accesorii cum ar fi un modul NFC pentru plăţi electronice.

Bursa zvonurilor a scos la iveală mai multe detalii şi despre misteriosul Samsung GT-9300. Acesta este într-adevăr un smartphone de nivel mediu, diferit de Galaxy S III, ce ar putea intra pe piaţă cu numele Samsung Galaxy M.

Samsung Galaxy M

Configuraţia lui Samsung Galaxy M pare să fie centrată în jurul unui procesor dual-core la 1.4 GHz bazat pe nucleul Exynoss şi GPU Mali 400M. Ecranul cu diagonală 4 inch suportă o rezoluţie wide mai puţin comună, de 600×1024 pixeli.

Intervalul de lansare pentru Samsung Galaxy S III rămâne în continuare incert, cu ceva aşteptări pentru perioada lunii aprilie, dar fără o confirmare reală din partea Samsung.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult