Samsung Galaxy S5 „Prime” ar putea fi o versiune premium a topului de gamă

Samsung Galaxy S5 „Prime” ar putea fi o versiune premium a topului de gamă

Ca şi cum Galaxy S5 nu ar fi destul de select, zvonuri din Asia vorbesc despre o viitoare versiune premium a topului de gamă de la Samsung. Prime nu este o denumire oficială, ci ar putea fi numele de cod al proiectului. Terminalul ar putea fi lansat în iunie cu ecran cu rezoluţie de 2560×1440 pixeli. Ştim că aceste panouri sunt pregătite de producători pentru viitoarea generaţie de smartphone-uri de top. Carcasa metalică este aşteptată de mult timp de fanii Samsung şi acest model viitor s-ar putea s-o aducă. Cât despre chipset, se spune că Galaxy S5 „Prime” ar putea fi motorizat de un procesor cu opt nuclee.

Mulţi ar aprecia un Galaxy S5 cu o carcasă metalică

Noul model premium de la Samsung ar putea fi un răspuns pentru viitoarea generaţie de smartphone-uri de la Apple. iPhone 6 este aşteptat anul acesta, cu carcasă metalică şi un ecran mai mare. Referinţe despre Galaxy S5 „Prime” au apărut chiar în documente oficiale ale producătorului asiatic, făcând acest zvon din ce în ce mai credibil. Odată cu specificaţii mai bune şi construcţie premium, ne putem aştepta şi la un preţ pe măsură. Sper că actualul Samsung Galaxy S5 nu vi se pare prea scump la liber.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News