Samsung Galaxy Z Flip4 review: același design, cu upgrade-uri la interior

14.09.2022
Samsung Galaxy Z Flip4 review: același design, cu upgrade-uri la interior

Este clar că Galaxy Z Fold4 nu este un smartphone pentru toată lumea, iar vânzările modelelor precedente au demonstrat asta. Varianta de top de la Samsung a reprezentat doar 30% din totalul vânzărilor de dispozitive cu astfel de ecrane, modelele Flip dovedindu-se a fi cele mai populare din piață. Modelul de anul trecut părea că a făcut cam tot ceea ce este posibil momentan pentru a aduce experiența unui telefon pliabil cât mai aproape de cea a unuia „obișnuit”, iar noul Galaxy Z Flip4 confirmă asta, aducând îmbunătățiri minime.

Galaxy Z Flip4 păstrează design-ul de anul trecut

La nivel de design exterior, Galaxy Z Flip4 este aproape identic cu modelul de anul trecut. Culorile noi, precum Bora Purple (în imagini) ar putea face deosebirea mai simplă, însă, în mare parte, avem de a face cu același telefon. Același capac în două tonuri, cu negru în zona camerelor și ecranului exterior și colorat în rest, cu aceeași ramă și balama metalică și cu un ecran îngust și înalt la interior.

De fapt, Samsung a schimbat puțin balamaua telefonului, însă diferența este atât de mică, încât este necesară alăturarea telefonului lângă unul mai vechi pentru a observa că are câțiva milimetri în minus. În mare parte, telefonul se simte la fel în utilizare, dar noua balama cu o construcție mai simplă ar putea rezista mai mult în timp și ar putea fi mai ieftină de produs. Nu că ar conta pentru utilizatorul final, întrucât telefonul nou este la fel de scump precum cel de anul trecut.

Samsung Galaxy Z Flip4 front

Altă îmbunătățire ar fi o ramă redusă în dimensiuni în jurul ecranului, și… cam atât. Ecranul exterior rămâne mic, la 1,9”, ecranul principal rămâne cu o cută pe centru în zona plierii, iar telefonul nu se închide complet nici acum, pentru a putea fi ferit de scame și praf în buzunar sau într-o geantă. Samsung susține că plierea în acest fel permite rezistența la apă.

Având în vedere că nu există vreo concurență reală pe această piață, Samsung își permite să bată puțin pasul pe loc cu acest model. Cât despre accesorii în pachet, nici nu se pune problema. Samsung a renunțat la acestea încă de la începutul anului 2021 pe telefoanele premium și continuă în această direcție. Acest model este livrat doar cu un cablu USB-C.

Samsung Galaxy Z Flip4 hinge

Faptul că balamaua este cam „tare” m-a cam dezamăgit. Atunci când vrei să deschizi ecranul pentru a răspunde la telefon, sau pentru a face orice, trebuie să folosești două mâini pentru a despărți cele două jumătăți. Magneții integrați în extremitățile telefonului sunt foarte puternici, iar balamaua poate să se oprească în orice poziție între deschis și închis. Astfel, nu îl poți deschide cu o singură mână decât cu efort destul de mare și două riscuri. Primul ar fi să zgârii ecranul interior cu unghia, întrucât este acoperit cu o folie de plastic și vei împinge cu degetul mare între jumătăți pentru a le despărți. Al doilea risc ar fi să îți alunece telefonul din mână în timp ce faci o mișcare bruscă din încheietură pentru a trimite jumătatea de ecran superioară în poziția de deschis.

Chiar dacă Samsung (și Motorola, și ceilalți care fac telefoane de acest gen) doresc cumva să readucă formatul telefoanelor „clamshell” din anii ‘90 și 2000, realitatea din prezent este că telefoanele pe acest format sunt puțin cam prea groase în comparație cu cele „obișnuite”. Acestea reduc dimensiunile pe verticală, dar le dublează în grosime, ceea ce nu face telefonul mai ușor de purtat într-un buzunar. Iar densitatea unui telefon pliabil va asigura că vei îl vei simți tot timpul în acel buzunar. Iar dezavantajele asociate acestui design rămân: rezistența la praf nu este prezentă, ecranul poate fi zgâriat ușor, iar sistemul de pliere are o dată de expirare, care ar putea veni sau nu înainte de înlocuirea dispozitivului. Plus prețul mai mare decât un telefon „obișnuit”.

Samsung Galaxy Z Flip4 power

Ecranele nu au fost semnificativ îmbunătățite

Ecranul de pe Galaxy Z Flip3 era deja unul foarte performant, iar pe noua generație nu pare că avem parte de unul foarte diferit. Avem de a face tot cu rezoluție FullHD+, refresh rate la 120 Hz și un format foarte înalt. Din fericire, spre diferență de ecranul exterior de pe Galaxy Z Fold, care este tot  înalt, dar și foarte îngust, cel de pe Flip este mai bine proporționat, cu o lățime „normală”, bună pentru a găzdui o tastatură de dimensiuni confortabile. În general, conținutul este bine formatat pe ecranul lui Flip4, fiind potrivit pentru filme în format widescreen, iar aplicațiile sunt afișate corect tot timpul, fără „artificii software”. În general, modelul Flip pare să fie preferat de către utilizatori și pentru faptul că ecranul său se comportă ca unul normal, odată ce este deschis.

Samsung Galaxy Z Flip4 cover screen 2

Ecranul exterior este însă foarte mic și este capabil să ofere doar informații de bază, precum ora exactă, vremea, notificări și posibilitatea de a realiza fotografii sau clipuri video fără a deschide ecranul principal. Pentru multe alte activități însă, este necesară deschiderea telefonului. Având în vedere că RAZR în toate formele sale a avut un ecran mai mare încă de la început, Samsung nu are prea multe scuze pentru ecranul minuscul pentru Fold4.

Procesorul din Galaxy Z Flip4 pare „irosit” într-un telefon care nu necesită atâtă putere

Galaxy Z Flip4 nu pare să fie un telefon pentru cei care își doresc un dispozitiv cu performanță de top. Publicul țintă pare mai degrabă preocupat de design și percepția socială a unui astfel de „accesoriu”, decât de capabilitățile sale de procesare. Astfel, procesorul Snapdragon 8+ Gen 1 pare să fie irosit, mai ales când vine vorba despre performanța pe care o poate oferi într-un corp pliabil atât de compact.

Samsung Galaxy Z Flip4 side

Nu numai că nimeni nu va avea nevoie de toată performanța brută oferită de acest cip pe un astfel de telefon, însă nici nu o va putea atinge, așa cum relevă testul de stres din 3DMark. Practic, în mai puțin de jumătate de oră, telefonul încetinește și mai poate oferi doar 30% din performanță, dacă este ținut în utilizare constantă. Astfel, acesta nu este un telefon de recomandat pentru cei care vor să ruleze jocuri, de exemplu.

Un chipset mid-range, cu un consum mai mic de energie ar fi oferit, cel mai probabil, o experiență de utilizare comparabilă pentru publicul larg și ar fi putut îmbunătăți alte aspecte ale experienței, precum temperatura sub stres sau autonomia. Ar fi putut aduce și o reducere de preț, pe lângă toate acestea.

Samsung Galaxy Z Flip4 back

Benchmarks

  • AnTuTu – 733.559
  • GeekBench – Single-Core: 951 / Multi-Core: 3.809
  • 3DMark Wild Life Extreme – 2.829
  • 3DMark Wild Life Extreme Stress Test – Best Loop Score: 2.833 / Lowest Loop Score: 932 / Stability: 32.9%
  • PCMark – 13.488

Autonomia crescută este cel mai mare upgrade

Dacă la exterior nu pot fi observate mari îmbunătățiri față de Galaxy Z Flip3, la interior există măcar semne că Samsung a depus ceva efort pentru a dezvolta acest dispozitiv nou. Galaxy Z Flip4 beneficiază de o baterie semnificativ mai mare, cu capacitate de 3.700 mAh. Dacă Flip3 era unul dintre telefoanele pe care uneori nu te puteai baza nici măcar până la sfârșitul zilei, Flip4 poate măcar asigura că nu ești lipit de o priză constant. Și chiar dacă ai fi, încărcarea este destul de lentă. Samsung nu oferă un încărcător în pachet, însă nici nu ai nevoie de unul foarte performant, întrucât alimentarea este la maximum 25W. Astfel, încărcarea acumulatorului durează peste o oră.

Samsung Galaxy Z Flip4 usb

Software-ul lui Galaxy Z Flip4 este mai „normal” decât cel de pe Fold

Unul dintre avantajele lui Galaxy Z Flip4 este faptul că funcționează, în mare parte, ca un telefon obișnuit, fiind mult mai ușor de înțeles pentru publicul larg. Software-ul lui Flip nu este diferit fundamental față de cel de pe Galaxy S22 sau un Galaxy A, de exemplu. Totuși, există câteva particularități dedicate acestui model.

În primul rând, avem acel cover screen, care are o funcționalitate foarte limitată și poate fi populat doar cu widget-uri pe care Samsung le dezvoltă. Majoritatea aplicațiilor nu pot interacționa în niciun fel cu acest ecran exterior, iar funcțiile sale sunt limitate. Mai mult, viteza de trecere de la un ecran la altul este destul de mică și face utilizarea lui ineficientă. În cele mai multe cazuri, vei citi pe el numele celui care te apelează sau primele linii dintr-un mesaj text. Restul activităților vor fi realizate pe ecranul principal.

Samsung Galaxy Z Flip4 handheld front

La fel ca Fold, și Flip funcționează în „Flex Mode” în anumite aplicații, însă ne lovim de aceeași problemă pe care am întâlnit-o și la Fold, dar și mai accentuată. Un clip video redat pe jumătatea superioară de ecran pe un dispozitiv atât de mic nu este deloc confortabil, chiar dacă telefonul poate sta cu ecranul în poziție verticală fără un suport. Poate pentru cameră, în lipsa unui trepied, ai putea folosi Flex Mod. Totuși, de câte ori trebuie să ai nevoie ca telefonul să stea departe de tine pe o suprafață pentru a realiza o fotografie sau un video, încât să alegi un telefon mai scump cu multe compromisuri? De asemenea, există huse cu suport pentru cam toate telefoanele, dacă ai nevoie de această funcție constant.

O problemă pe care o observi mai des în utilizare pe Flip decât pe Fold este cuta de pe ecran, care este în continuare foarte ușor de observat și care se simte cu degetul de fiecare dată când glisezi prin acea zonă. Asta pentru că este chiar în centrul ecranului, în zona cea mai des atinsă pentru utilizare.

Măcar vorbim despre un telefon Samsung, așa că odată ce îl alegi, știi sigur că vei avea un suport software de lungă durată, cu patru actualizări importante de OS și cinci ani de actualizări de securitate.

Chiar dacă difuzoarele stereo nu mi-au atras atenția în mod special, acestea sunt mai bune decât cele pe care le întâlnim pe telefoanele mid-range din piață, mai apropiate de cele de pe modelele S22 „standard” și Plus. Am fost însă bucuros să văd că nu am întâmpinat aceleași probleme cu senzorul de amprentă de pe Flip4 așa cum am pățit cu Fold4. Și acesta mai dă „rateuri”, însă nu atât de dese și consistente precum „fratele” mai mare. La suprafață pare să fie același hardware.

Galaxy Z Flip4 are o cameră comparabilă cu alte flagship-uri Samsung din ultimii ani

Bateria este un upgrade important, dar camera ar putea fi un upgrade și mai important între generațiile Flip3 și Flip4. Telefonul nu „moștenește” camera de pe S22, însă vine cu senzori de 12 megapixeli performanți. Avem o cameră principală cu stabilizare optică, alături de o cameră ultrawide cu performanță peste medie. Totuși, nu vine cu focalizare, deci nu poate juca rol de cameră macro. De asemenea, filmarea se limitează la 4K 60 pe ambele camere, întrucât niciunul dintre senzori nu ating rezoluție 8K.

Samsung Galaxy Z Flip4 selfie

Fotografiile pe timp de zi sunt comparabile cu mai oricare dintre cele realizate cu telefoane Samsung în ultimii 3-4 ani, indiferent de camera pe care o alegem. Un avantaj al lui Flip, la fel ca Fold, este faptul că îți poți face selfie-uri cu oricare dintre camerele principale și te poți filma mai ușor pentru un vlog sau un Story, Reel, TikTok, etc. Există și o cameră frontală de 10 megapixeli decupată în ecranul pliabil, decentă, dar nu excepțională. Măcar este mult mai bună decât cea de sub ecranul lui Fold4.

Foto zi

Pe timp de noapte, camera principală oferă rezultate decente și timpi de expunere relativ mici, dar camera ultrawide vine cu rezultate întunecate, în ciuda celor 5-7 secunde pentru expunere pentru fiecare cadru.

Foto noapte

 

Per total, camera nu este una de „flagship”, în ciuda faptului că prețul telefonului este în acea zonă. Este clar că Samsung se așteaptă de la clienții de pliabile să accepte atât compromisuri la capitolul rezistență, cât și la alte capitole, precum camerele foto.

Concluzii

Este mai ușor de înțeles de ce și-ar dori cineva un Galaxy Z Flip4 decât un Fold4. Este un telefon în mare parte „normal”, dar care poate fi pliat de la jumătate. Avantajele acestui design sunt însă mici, iar dezavantajele față de un telefon obișnuit sunt multiple. Este clar un telefon de „lifestyle”, pentru cei preocupați de imagine și design, mai mult decât de ceea ce are de oferit un telefon. Probabil de aceea și costul rămâne ridicat, întrucât tipul acesta de client este dispus să plătească în plus pentru a se diferenția de alții.

Samsung Galaxy Z Flip4 box

Totuși, mi se pare ciudat ca după aproape patru ani de telefoane pliabile să nu găsesc niciun avantaj real în alegerea unui astfel de model, pe niciunul dintre cele două formate populare din piață. Fold4 promite multitasking, dar de fapt nu poate fi folosit confortabil pentru asta, pentru că jumătate de ecran este mereu acoperit de tastatură, în timp ce Flip4 promite experiența de pe un telefon normal, dar se pliază într-unul de două ori mai gros și oferă cameră și autonomie cam de medie, nici pe departe de top. Și nici performanța nu este pe unde ar trebui să fie cu un procesor de ultimă generație.

Încep să sun ca o moară stricată, dar mi se pare că în continuare nu există o utilitate reală pentru aceste pliabile în afară de faptul că sunt mai „ciudate” decât telefoanele tradiționale. Pentru unii acest lucru poate fi de ajuns pentru a renunța la „cotidian”. Pentru alții, ar putea oferi un anume caz de utilizare de nișă care se pliază perfect pe nevoile lor specifice, iar modelele non-pliabile nu pot oferi asta. Pentru publicul larg însă, interesat în special de flagship-uri, mă tem că aceste dispozitive încă nu sunt nici acum pregătite, în ciuda „maturității” lor, să fie adoptate la scară largă.

Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult