Samsung implementează restricţii regionale pe telefoanele sale produse recent

Samsung implementează restricţii regionale pe telefoanele sale produse recent

Update: Samsung a clarificat între timp modul de funcţionare al noilor sale restricţii regionale. După cum a fost lesne de ghicit, scopul este împiedicarea comercializării telefoanelor sale dincolo de zonele în care acestea au fost lansate, însă restricţiile ulterioare nu există. Conform Samsung, după activarea iniţială cu un SIM valid pentru zona restricţionată specificată pe ambalaj, utilizatorul va putea folosi orice cartelă SIM doreşte, ca şi până acum.


Restricţiile regionale pentru discurile video, console sau jocuri sunt una dintre cele mai deranjante metode de protecţie digitală, la egalitate probabil doar protecţiile DRM care împiedică utilizatorul să-şi folosească propriul conţinut dincolo de barierele impuse de furnizor. În vreme ce unele companii au înţeles acest lucru, Samsung merge contra curentului şi include restricţii regionale în telefoanele sale recente livrate.

Conform etichetelor lipite de Samsung pe cutiile telefoanelor Galaxy S 4, Galaxy S 4 Mini, Galaxy Note 3, Galaxy S III şi Galaxy Note II, toate modelele fabricate începând cu sfârşitul lunii iulie vor avea o protecţie regională care va împiedica utilizarea lor în afara zonei setate de producător.

Trebuie subliniat că această protecţie este aplicată tuturor terminalelor vândute în magazine fără obligaţii contractuale, nefiind vorba doar de modelele blocate care sunt livrate de operatori. Ceea ce la început a părut doar o blocare la nivelul cartelei SIM a codului MNC, adică ceea ce fac şi operatorii, pare a fi de fapt o blocare suplimentară la nivelul codului MCC (Mobile Country Code), Samsung permiţând doar utilizarea în zona care a fost setată în mod explicit.

Deşi detaliile oferite de Samsung sunt cam vagi, se pare că zonele au o acoperire foarte mare. Spre exemplu, în cazul Europei sunt incluse atât ţările membre UE cât şi cele din afara uniunii dar care aparţin de aceeaşi regiune geografică, deci posibilităţile de achiziţionare a unui telefon din vestul Europei sunt încă posibile. Cealaltă zonă cunoscută în acest moment este cea americană, aceasta incluzând America de Nord, Sud, Centrală şi zona Caraibelor.

Prin această metodă, Samsung vrea să obţină probabil un control mai bun al pieţelor de distribuţie, împiedicând intrarea în Europa a modelelor de pe piaţa gri care sunt aduse din Statele Unite, Orientul Mijlociu sau zona Asia-Pacific.

În acelaşi timp însă, Samsung limitează drastic posibilitatea de alegere a unui operator local în cazul celor care călătoresc des dincolo de graniţele zonelor specificate de producător. Spre exemplu, dacă acum puteţi utiliza o cartela SIM locală atunci când ajungeţi în Statele Unite sau Asia, acum veţi fi limitat doar la spaţiul european chiar dacă telefonul este unul neblocat de operatori, ceea ce vă va obliga să folosiţi mai costisitorul roaming în afara Europei.

Dacă un telefon va fi achiziţionat din afara zonei în care locuieşte utilizatorul şi nu a fost încă activat cu o cartelă SIM, acesta va putea fi deblocat gratuit pentru zona dorita, însă aceasta este o operaţiune unică iar terminalul va sfârşi tot cu limitări geografice.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News