Samsung India listează Galaxy Z Fold Lite, noul model pliabil „de buget”

Autor: Cătălin Niţu 31.08.2020
Samsung India listează Galaxy Z Fold Lite, noul model pliabil „de buget”

Detaliile complete despre Galaxy Z Flip2 de la Samsung vor veni abia mâine seară, pe 1 septembrie, în cadrul unui eveniment numit „Unpacked Part 2”, dar acesta nu este singurul telefon pliabil pe care compania sud coreeană îl pregătește. Zvonuri despre un Galaxy Z Fold Lite au apărut de câteva luni bune, iar acum un dispozitiv de acest gen a fost depistat chiar pe site-ul companiei din India. Acest lucru confirmă din nou faptul că un nou telefon pliabil cu preț accesibil ar putea fi lansat în curând, dar și că acesta va fi disponibil și în India.

Samsung Galaxy Z Fold Lite ar putea face multe compromisuri pentru a atinge un preț mai mic

Galaxy Z Flip Lite a apărut în baza de date a site-ului Samsung pentru India sub numele SM-F415F/DS. Pentru cei care sunt familiarizați cu numele de model ale dispozitivelor Samsung, litera F descrie un dispozitiv pliabil (Fold sau Flip), în timp ce „DS” este codul care descrie funcționalitate Dual-SIM. Având în vedere că este un telefon pentru India, această capabilitate este absolut necesară, întrucât acolo utilizatorii folosesc des mai mult de o cartelă SIM.

Din păcate informațiile noi despre acest dispozitiv se opresc aici. Avem însă mai multe informații mai vechi care puse cap la cap ne pot oferi o imagine de ansamblu. În primul rând, știm cam cum va arăta acest model. Primele schițe îl prezentau ca un dispozitiv similar în design cu originalul Galaxy Fold, dar echipat cu un ecran mic și subțire pe exterior, similar mai degrabă cu cel de pe Galaxy Z Flip.

Apoi, la interior, acesta ar folosi un ecran pliabil precum cel original de pe Galaxy Fold, fără stratul de sticlă subțire și fără refresh rate la 120 Hz, precum pe modelul Fold2. Nu în ultimul rând, acesta ar integra hardware de top, dar nu și funcționalitate 5G. Vorbim despre un chipset Snapdragon 865, dar fără modemul și antenele 5G care adaugă costuri în plus de producție. Astfel, acest model ar putea fi lansat la un preț echivalent cu 1.100 de dolari.

Lansarea lui Galaxy Z Fold Lite ar putea avea loc spre sfârșitul acestui an sau la începutul anului următor, conform zvonurilor.

sursa: GSM Arena