Samsung pregăteşte Galaxy M40, un smartphone cu dotări aproape premium

31.05.2019
Samsung pregăteşte Galaxy M40, un smartphone cu dotări aproape premium

Samsung continuă reorganizarea ofertei de telefoane low-cost, Galaxy M40 apărând ca un înlocuitor pentru seriile Galaxy C şi Galaxy On, cu dotări şi preţ potrivite mai degrabă pentru gama mid-range.

Noul smartphone apare cu un ecran decupat după conturul carcasei, întrerupt doar de o mică perforaţie lăsată în dreptul lentilei camerei foto. Cu design exterior asemănător seriei Galaxy A, dispozitivul promite să impresioneze şi la partea de hardware.

Potrivit zvonurilor circulate până acum Galaxy M40 vine echipat cu un ecran Super AMOLED de 6.3”, 6 GB memorie RAM şi un chipset din seria Snapdragon 675. Telefonul oferă sistem triple-camera la partea din spate (rezoluţie 32MP+8MP+5MP), cameră frontală de 16MP şi până la 128GB spaţiu de stocare intern. Un alt atu pentru Galaxy M40 ar putea fi şi acumulatorul de 5000 mAh, asistat cu funcţie de încărcare rapidă.

Echipat cu versiunea Android 9 şi interfaţa One UI, Galaxy M40 este aşteptat în oferta magazinelor din India din data de 11 iunie, cu preţul de aproximativ 290 dolari. Deocamdată, disponibile informaţii privind disponibilitatea acestui model în pieţele europene.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult