Samsung pregăteşte lansarea unui nou Galaxy Fold. Lansarea ar putea veni după Galaxy S11

18.11.2019
Samsung pregăteşte lansarea unui nou Galaxy Fold. Lansarea ar putea veni după Galaxy S11

Ne aşteptam ca 2019 să fie „anul telefoanelor pliabile”, însă acest titlu ar putea fi acordat anului următor, având în vedere câte companii pregătesc telefoane cu ecrane pliabile pentru lansare. Galaxy Fold a fost primul model din partea unei companii cu renume care a ajuns pe piaţă, iar recent şi Huawei a lansat modelul Mate X în China, în timp ce Motorola tocmai a anunţat noul Razr. Se pare însă că Samsung nu va mai aştepta încă un an până la lansarea unui nou model „Fold”, deja pregătind o variantă pe format clamshell pentru primăvara anului viitor.

Am mai scris despre următorul smartphone Galaxy Fold de la Samsung în trecut pe baza zvonurilor, dar compania a publicat chiar şi un clip oficial în care arată că ia în considerare lansarea unui dispozitiv cu clapetă, similar în design cu modelul Razr de la Motorola. Se pare că acesta este într-un stadiu avansat de dezvoltare, întrucât Samsung a început deja să listeze pagina de suport tehnic pentru clienţi, dezvăluind astfel şi codul de produs al acestuia. Între timp, pagina a fost scoasă de pe site-ul Samsung, însă odată ce o informaţie ajunge pe internet este imposibil să nu fie observată de cineva şi documentată.

Samsung SM-F700F se pare că va fi codul noului dispozitiv, litera F sugerând că face parte din familia de dispozitive „Fold”. Acesta ar putea să nu fie un adevărat „Galaxy Fold 2”, cu mai degrabă un dispozitiv cu ecran pliabil mai „mainstream”, în stilul Razr, care încearcă să atragă utilizatorii pasionaţi de tehnologie, care vor un telefon echipat cu cel mai nou tip de display într-un format inedit. Astfel, nu este clar dacă noul Fold „clamshell” va integra hardware de top, sau dacă va fi bazat pe o platformă de medie, precum Snapdragon 700 sau Exynos din seria inferioară. SM-F700F este cunoscut intern în cadrul Samsung sub numele de cod „Bloom”.

Zvonurile din jurul acestui dispozitiv sugerează că noul Galaxy Fold SM-F700F ar putea fi lansat la scurt timp după noul Galaxy S11 de la Samsung. Strategia are sens, dacă luăm în considerare faptul că Galaxy Note10 şi Galaxy Fold sunt dispozitive realizate în special pentru productivitate, în timp ce Galaxy S11 ar fi o serie cu modele pentru cei pasionaţi de tehnologie, în principal. Galaxy Fold-ul „Bloom” ar putea fi echivalentul S11 pe piaţa de dispozitive pliabile, însă la un preţ mult mai mare.

Este posibil ca SM-F700F să fie şi primul telefon cu ecran pliabil care adoptă un panou de sticlă flexibilă pentru a proteja ecranul. Circulă deja zvonuri care spun că Samsung ar fi cumpărat drepturi de exclusivitate pe tehnologia companiei DoInsys, care permite dezvoltarea unei protecţii din sticlă compatibilă cu telefoanele pliabile.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult