Samsung prezintă primul concept al următorului Galaxy Fold: un telefon pliabil cu clapetă

30.10.2019
Samsung prezintă primul concept al următorului Galaxy Fold: un telefon pliabil cu clapetă

Galaxy Fold este disponibil abia de o lună în magazinele din câteva ţări, însă Samsung deja se gândeşte la următorul pas pe piaţa de smartphone-uri cu ecran pliabil. Chiar dacă debutul seriei „Fold” a implicat un design „ciudat”, cu un ecran exterior mic şi un ecran interior mai mare, care se pliază pe verticală, se pare că modelul următor va avea o abordare diferită. Chiar dacă nu a fost oficial anunţat un Galaxy Fold 2, producătorul sud coreean a dezvăluit planul de a realiza un telefon cu „clapetă”, nu foarte diferit de modelul Motorola RAZR pe care îl vom vedea cel mai probabil în doar câteva zile.

Compania a prezentat în cadrul Samsung Developers Conference un nou concept de smartphone pliabil, care se pliază pe orizontală. Când telefonul este deschis, acesta arată aproape ca un telefon obişnuit, dar cu display semnificativ mai înalt. Este interesant însă faptul că avem de a face cu un ecran pliabil de tip „Infinity-O”, similar cu cel de pe Galaxy Note10, cu o perforare în partea de sus, amplasată central, pentru camera foto frontală.

Pentru Galaxy Fold, Samsung a ales să decupeze aproximativ un sfert din partea de sus a ecranului, pentru a integra un sistem cu două camere frontale, acelaşi pe care l-am întâlnit şi pe Galaxy S10+. Totuşi, decupajul proeminent s-a datorat cel mai probabil faptului că a fost folosit un display pliabil din prima generaţie, care probabil nu era încă pregătit pentru a fi perforat.

Anul trecut, în cadrul Samsung Developers Conference, compania a dezvăluit pentru prima dată Galaxy Fold, într-o versiune prototip, cu o carcasă groasă în jur pentru a ascunde design-ul. Tot aici au fost prezentate în premieră ecranele perforate şi cele cu notch de la Samsung, care au fost folosite pe modelele Galaxy S, Galaxy Note, Galaxy A şi Galaxy M pe parcursul anului 2019.

Compania speră ca acest concept de ecran pliabil orizontal să trezească creativitatea în rândul dezvoltatorilor de aplicaţii, care ar putea veni cu feedback pentru utilizarea acestui format. Asemeni modelului Fold, modul de afişare pe ecranul pliabil de pe modelul „clamshell” ar putea fi adaptat în funcţie de unghiul de înclinare. În timp ce Fold are „continuitate” de pe ecranul mic pe cel mare, noul Fold cu clapetă ar putea muta afişarea de conţinut pe partea de sus, păstrând butoanele de control în partea de jos atunci când ecranul este pliat la 90 de grade.

Zvonurile din ultimele câteva luni sugerează că Samsung ar putea să lanseze noile modele Galaxy S şi Note sub o singură familie de dispozitive, Galaxy One, care ar urma să fie lansată în primăvară. Acestea ar combina cele mai populare elemente de pe fiecare serie din prezent, pentru a oferi o experienţă completă de utilizare. În locul seriei Note care se lansa tradiţional în toamnă, compania ar putea lansa dispozitive pliabile, precum noul Galaxy Fold „clamshell”. Vom afla mai multe însă prin martie, când este aşteptat următorul anunţ important de la Samsung.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult