Samsung va furniza ecrane AMOLED pentru următoarea generaţie de telefoane Xiaomi

18.07.2017
Samsung va furniza ecrane AMOLED pentru următoarea generaţie de telefoane Xiaomi

Lupta pentru acapararea pieţei de ecrane OLED pare să înteţească între cei doi mai rivali, Samsung şi LG. Pe de o parte, Google şi Apple au pariat pe LG investind sume considerabile în tehnologiile OLED dezvoltate de companie, dar Samsung pare să atragă de partea sa clienţi valoroşi cu deschidere la imensele pieţe de desfacere din China şi India.

Potrivit dezvăluirilor făcute de surse cu legături în industrie, reprezentanţii celor două companii ar fi semnat un contract pentru furnizarea de ecrane OLED cu diagonală 6.01”, care vor intra în componenţa unor modele de telefoane Xiaomi produse începând cu luna decembrie şi aşteptate pentru lansare în prima parte a anului viitor. Contractul prevede livrarea a nu mai puţin de 1 milion ecrane AMOLED în prima lună şi alte 2.2 milioane de unităţi în luna următoare.

Aparent, negocieri similare au fost purtate şi cu reprezentanţii companiei rivale, însă probleme legate de retehnologizarea fabricilor LG pentru fabricarea unei noi generaţii de ecrane OLED cu rezoluţie QHD ameninţau să întârzie activitatea de producţie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult