Samsung va produce chipuri avansate pentru Apple, inclusiv pentru iPhone-uri, la fabrica sa din Taylor, Texas, SUA. Producătorul de iPhone a declarat că chipurile vor fi fabricate folosind o nouă tehnologie.
Aceasta a fost descrisă de Apple drept „o nouă tehnologie inovatoare pentru fabricarea de chipuri, care nu a mai fost folosită până acum nicăieri în lume”. Apple a spus că lucrează cu mai multe mărci pentru a crea mai multe locuri de muncă în SUA.
Apple a precizat că fabrica Samsung din Austin va furniza chipuri care vor face produsele sale mai puternice și mai performante, inclusiv dispozitivele „iPhone livrate în întreaga lume.”
„Apple lucrează, de asemenea, cu Samsung la fabrica sa din Austin, Texas, pentru a lansa o nouă tehnologie inovatoare pentru fabricarea de chipuri, care nu a mai fost folosită până acum nicăieri în lume. Prin aducerea acestei tehnologii mai întâi în SUA, această unitate va furniza chipuri care optimizează puterea și performanța produselor Apple, inclusiv a dispozitivelor iPhone livrate în întreaga lume”, a anunța Apple.
Deși nu sunt prea multe informații, există speculații care sugerează că Samsung (și nu Sony) va furniza companiei Apple senzori de cameră ISOCELL de generație următoare, de la aceeași unitate din Austin.
Însă, senzorii camerei nu sunt de obicei descriși drept componente care „optimizează puterea și performanța”.
Firma sud-coreeană ar fi transformat o parte din linia sa de fabricație a turnătoriei S1 din Austin, Texas, într-o linie de producție CIS care va avea o capacitate de a produce 10.000 de wafere pe lună. Operațiunile pe această linie sunt așteptate să înceapă din martie 2026, ceea ce va oferi companiei Samsung suficient timp pentru a produce milioane de senzori de cameră pentru seria iPhone 18.
Este interesant de văzut cum Apple se orientează către Samsung, mai degrabă decât către TSMC, principalul său partener de cipuri, sau chiar către Intel.
TSMC, la rândul său, a anunțat recent planuri de a-și extinde investiția totală în SUA la 165 de miliarde de dolari, inclusiv „trei noi fabrici, două facilități avansate de ambalare și un centru de cercetare și dezvoltare”.
Acesta ar fi primul caz de producție de senzori de cameră în SUA. Samsung și Sony sunt singurele companii din lume care pot produce astfel de cipuri. Apple colaborează cu Samsung deoarece firma sud-coreeană are fabrici în SUA, iar Apple dorește să se aprovizioneze local cu cipuri, permițându-i să fie scutită de tarifele pe care guvernul Trump le aplică produselor importate din alte țări. Sony produce chipurile pentru camere doar în Japonia.
Apple a mai anunțat că va investi un total de peste 600 de miliarde de dolari în țară în următorii patru ani pentru a construi capacități de producție locale.