Smartphone cu Snapdragon 820 pe Windows 10 listat pe site-ul GFX Bench

13.01.2016
Smartphone cu Snapdragon 820 pe Windows 10 listat pe site-ul GFX Bench

Microsoft a lansat în urmă cu doar câteva luni modelele sale de smartphone-uri premium cu Windows 10, însă în curând acestea vor fi depăşite din punct de vedere al performanţei. Smartphone-urile Windows 10 Mobile cu Snapdragon 820 vor ajunge pe piaţă în lunile ce urmează, iar noi modele din gama flagship Lumia nu vom mai vedea probabil până în toamna lui 2016. Existau deja zvonuri despre un dispozitiv HP bazat pe noul chipset de la Qualcomm, însă au apărut acum detalii despre încă un dispozitiv Windows în testele GFX Bench care integrează Snapdragon 820.

Nu este clar cine produce acest model, sau dacă este vorba despre un terminal mobil, întrucât listarea oficială „Qualcomm MTP9886” sugerează că ar fi vorba despre o versiune de dezvoltare a platformei Snapdragon 820. Specificaţiile listate pe GFX Bench sugerează că oricine dezvoltă acest dispozitiv se pregăteşte să integreze un display de 6” cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli), 64 GB spaţiu de stocare, camere foto de 20, respectiv 12 megapixeli (cu filmare 4K pe camera principală) şi… 1,5 GB memorie RAM. Aceast detaliu din urmă este puţin suspect, întrucât ar descrie cantitatea de RAM utilizată în acest moment pe dispozitive low spre mid-range şi nu pe un produs din gama flagship, după cum sugerează restul componentelor.

Fiind vorba despre un prototip, este foarte posibil ca aceste specificaţii tehnice să se schimbe până când vom vedea dispozitivul final. Întrucât producătorul este în continuare nespecificat, este greu de presupus dacă vorbim despre un smartphone Lumia, sau despre un dispozitiv al unei alte companii. In trecut, Microsoft a lansat un dispozitiv mobil Windows Phone cu display de 6” numit Lumia 1520. Există posibilitatea ca noul dispozitiv cu Snapdragon 820 să fie urmaşul acestuia, probabil numit Lumia 1550, în cazul în care se păstrează tradiţia de numerotare de până acum.

Având în vedere că acest dispozitiv este deja în teste şi că târgul Mobile World Congress de la Barcelona va avea loc în mai puţin de două luni, este posibil să nu fim foarte departe de o dezvăluire oficială a acestuia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult