Sony Ericsson W707, un Walkman cu touch-control

15.09.2008
Sony Ericsson W707, un Walkman cu touch-control

Sony Ericsson Alicia, telefon Walkman care se află în stand-by încă din luna iunie a acestui an, a ieşit în sfârşit la rampă, chiar dacă nu oficial. Clamshell-ul muzical a ajuns pe mâna unor polonezi care l-au fotografiat în diferite ipostaze, nu cele la care te gândeşti când spui Gina Pistol. Denumirea sub care se va comercializa va fi Sony Ericsson W707, Alicia fiind numele de cod atribuit de către producător. Specificaţiile sunt încă bine tăinuite, nu de alta dar trebuie să aibă şi redactorii o pâine de mâncat.

Sony Ericsson W707

În orice caz, fiind un telefon din seria W, clasa de mijloc spre high-end, putem intui cât de cât dotările: Stereo Bluetooth, Walkman Player, radio FM, cameră foto de maximum 3.2 MP, ecran de 2 – 2.2 inch şi rezoluţie QVGA, slot pentru carduri Memory Stick Micro (M2). Foarte probabil, va lipsi suportul Wi-Fi.

Sony Ericsson W707

Ce ne-a atras atenţia la acest terminal este partea exterioară alcătuită din două ecrane OLED, dintre care unul circular, sensibil la atingere. Asta înseamnă că în modul Walkman nu vom avea nevoie să deschidem clapeta decât dacă dorim să edităm playlist-uri sau să realizăm alte operaţii care necesită introducerea de caractere.

Sony Ericsson W707

Sony Ericsson W707 va fi anunţat oficial în curând, poate chiar săptămâna aceasta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News