Sony Ericsson W960i – ucigaşul lui iPhone ajunge în România

05.12.2007
Sony Ericsson W960i – ucigaşul lui iPhone ajunge în România

Sony Ericsson W960i, un telefon Walkman desăvârşit ce îmbină design-ul atractiv cu funcţiile de top (atât business cât şi multimedia), va sosi mâine în România. Este de ajuns să arunci o privire pe specificaţiile sale ca să te convingi de potenţialul imens de care dispune.

Pentru melomani, W960i aduce player-ul Walkman Touch cu navigare senzitivă prin playlist, pe un touchscreen de 2,6 inch (ideal şi pentru navigarea pe Internet, prin 3G sau Wi-Fi). Amatorii de instantanee se vor bucura de excelenta cameră foto de 3,2 megapixeli cu autofocus, iar pasionaţii de soft vor avea toată libertatea oferită de sistemul Symbian OS 9.1, UIQ 3.0.

Sony Ericsson W960i

Ca să nu existe probleme, W960i vine cu 8 GB de memorie flash internă, echivalentul a aproximativ 8000 de melodii. La o aşa capacitate, SE au considerat că un slot pentru carduri ar fi chiar inutil. Poate că într-un fel au dreptate, dar pe de altă parte cred că prezenţa lui nu ar fi deranjat pe nimeni. Cu două perechi de căşti prevăzute în cutie (unul dintre acestea este noul set de căşti stereo Bluetooth HBH-DS220) şi un timp de ascultare de până la 27 ore, eşti liber să dansezi toată ziua şi toată noaptea.

“Entuziasmul pieţei pentru gama telefoanelor Walkman a depăşit cu mult până şi previziunile noastre”, a afirmat Miles Flint, Preşedinte al Sony Ericsson.

Oficial, preţul pentru Sony Ericsson W960i nu a fost dezvăluit. În magazinele online din alte ţări, costul acestui telefon Walkman este de aproximativ 800 $.

Sony Ericsson W960i

Urmărește Go4IT.ro pe Google News