Sony va lansa Xperia XZ4 la MWC. Versiunea „compact” ar putea fi anulată

14.01.2019
Sony va lansa Xperia XZ4 la MWC. Versiunea „compact” ar putea fi anulată

Într-un interviu pentru Digital Trend, Shigeki Ishizuka, noul şef de dezvoltare al Sony Mobile, a dezvăluit câteva detalii despre viitorul smartphone-urilor companiei, sugerând că în curând vom vedea noua direcţie în care aceste dispozitive vor merge în viitor. Noile anunţuri sunt programate în cadrul Mobile World Congress 2019, unde principalul dispozitiv aşteptat de către fanii Sony este Xperia XZ4, un nou flagship Sony cu design modificat.

Sony este singura companie care încă dezvoltă variante „Compact” ele flagship-urilor sale, fără să compromită performanţa acestora. Xperia XZ4 ar putea fi însă primul care renunţă la această variantă, Ishizuka sugerând că acesta nu se mai potriveşte cu cerinţele pieţei:

„Întotdeauna este loc pentru mai multe variante cu dimensiuni diferite, însă utilizatorii acum vor mai mult spaţiu pe ecran pentru a afişa conţinut multimedia.”

Aceasta nu este o confirmare a faptului că Xperia XZ4 Compact a fost complet anulat, însă sugerează că un model mai mic nu este o prioritate pentru Sony. Chiar dacă XZ4 Compact va fi într-adevăr anunţat la MWC 2019, există posibilitatea ca acesta să fie ultimul model din gama de telefoane mici ale producătorului japonez.

Tot Shigeki Ishizuka spune că o prioritate pentru Sony este acum să îmbunătăţească performanţa camerei foto de pe modelele sale de top. Zvonurile afirmă că Xperia XZ4 va fi primul smartphone Sony echipat cu un sistem triple-camera, deci probabil că vom vedea ceva noutăţi la acest capitol şi pe partea software, unde probabil că ne vom întâlni şi pe telefoanele Sony cu AI, un mod portret şi alte funcţii de acest gen.

Este important de menţionat faptul că Ishizuka a fost adus la Sony Mobile pentru a redresa gama de smartphone-uri a companiei, după ce acesta a reuşit să facă ceva similar pe partea de camere mirrorless, modelele Sony alpha fiind printre cele mai populare de pe piaţă în acest moment.

Xperia XZ4 este aşteptat la MWC cu hardware actualizat (Snapdragon 855) şi un nou ecran foarte înalt, cu raport de aspect 21:9.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult