Surface Duo, telefonul cu două ecrane de la Microsoft ar putea fi lansat înainte de termen

Autor: Cătălin Niţu 03.03.2020
Surface Duo, telefonul cu două ecrane de la Microsoft ar putea fi lansat înainte de termen

Microsoft a dezvăluit în urmă cu câteva luni primul său smartphone de după renunţarea la platforma Windows 10 mobile. Acesta se numeşte Surface Duo şi foloseşte sistemul de operare Android pentru a oferi o experienţă de utilizare cu două ecrane, similară în concept cu cea a noului său laptop cu două ecrane Surface Neo, bazat pe Windows 10X. Iniţial, compania spunea că Duo ar putea ajunge pe piaţă abia în toamna lui 2020, însă noile zvonuri spun că noul telefon Microsoft ar putea fi mult mai aproape.

Conform Windows Central, mai multe surse spun că Microsoft plănuieşte o lansare pentru Surface Duo înainte de termenul iniţial. Acesta ar putea ajunge în magazine încă din vară, întrucât hardware-ul şi software-ul dispozitivului sunt deja într-un stadiu destul de avansat de dezvoltare. Telefonul va fi lansat cu Android 10 din fabrică, cea mai recentă versiune a sistemului de operare de la Google, care va fi personalizată pentru a fi folosită pe două ecrane.

Ne putem aştepta ca telefonul să funcţioneze foarte bine din fabrică cu aplicaţiile pre-instalate precum Microsoft Office sau Outlook, cât şi cu aplicaţiile Google implicite. Probabil că Microsoft va încerca iniţial să ofere telefonul către dezvoltatorii software, care să creeze aplicaţii compatibile înainte ca dispozitivul să ajungă în mâinile clienţilor.

Dezvoltarea software-ului pentru Surface Duo este aşteptată să fie finalizată în luna aprilie, iar telefonul ar putea fi disponibil în cantităţi limitate în următoarele săptămâni. Un anunţ oficial referitor la disponibilitate Surface Duo este aşteptat în primăvară, alături de noi versiuni ale tabletei Surface Go şi laptop-ului Surface Book.