Țara din lume cu cel mai scump iPhone 14 e aproape de România

09.09.2022
Țara din lume cu cel mai scump iPhone 14 e aproape de România

Confruntată deja cu inflație galopantă ce a scumpit cu peste 100% chiar și bunurile de maximă necesitate, Turcia este acum cea mai „nefericită” țară în care să-ți cumperi un telefon iPhone 14.

Ani de-a rândul, Brazilia a fost țara cu cele mai scumpe telefoane iPhone, atât raportat la sumele de plată cu tot tu taxe, dar mai ales raportat la puterea de cumpărare. Însă de anul acesta, această distincție nedorită revine unei țări cu ieșire la Marea Neagră.

Pe de o parte, de vină ar putea fi și Apple, care probabil că a compensat cu ceva marjă în plus pentru inflația care amenință sa-i anuleze marjele de profit, livrând seria iPhone 14 cu un preț recomandat ceva mai mare decât în alte regiuni ale lumii. Însă de vină ar putea fi și taxele pe importuri, pe care Turcia, țară aflată în afara spațiului comunitar, le poate stabili după bunul plac.

Pornind cu zona de referință –  Statele Unite, versiunea cu 128GB memorie a telefonului iPhone 14 Pro costă 999 dolari americani (1039 dolari, după includerea taxelor). De aici, taxele pe importuri și opțiunile exprimate de Apple duc prețul final la 1829 dolari americani, valabil în Brazilia, țara care a deținut până acum statutul de regiune cu cele mai scumpe telefoane iPhone. Anul acesta, „premiul” revine Turciei, unde un exemplar iPhone 14 Pro va putea fi obținut pentru echivalentul a 2193 dolari.

Următoarele pe lista țărilor cu cele mai scumpe telefoane iPhone 14 sunt India, Ungaria și Polonia.

Situația nu se schimbă foarte mult nici pentru modelul de bază, iPhone 14. Astfel, de la prețul de 831.29 dolari fără taxe, valabil în SUA și Japonia, urcăm la 1699.68 dolari în ofertele magazinelor din Turcia, dublând practic suma menționată în evenimentul de lansare Apple.

Cert este că Turcia nu este singura țară unde iPhone 14 ajunge cu prețuri mult umflate, experiențe similare fiind practic garantate și consumatorilor din orice țară care s-a confruntat în ultimul an cu inflație la un nivel alarmant.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult