Telefonul cu ecran rulabil, demonstrat de producătorul TCL

25.10.2020
Telefonul cu ecran rulabil, demonstrat de producătorul TCL

Telefonul cu ecran rulabil ar putea fi o alternativă mai bună la cele pliabile, noul design permițând dimensiuni de ecran și mai mari, obținute din formatul unui telefon care încape lejer în buzunar.

Potrivit demonstrațiilor oferite de producătorul chinez TCL, ecranele OLED rulabile vin cu multiple avantaje în fața celor pliabile:

  • Nu mai este nevoie de o balama costisitoare care să prevină distrugerea prematură a ecranului
  • Scăpăm de cuta inestetică vizibilă chiar pe mijlocul ecranului la dispozitive precum Samsung Galaxy Z Fold2
  • Fiind rulate pe întreaga suprafață și nu îndoite repetat într-un singur loc, noile ecrane OLED pot fi mai durabile în timp
  • Ecranul rulat este mai bine protejat în timpul transportului, decât cel pliat pe exteriorul carcasei telefonului sau tabletei
  • Rulat și nu îndoit, ecranul nu are nevoie de o balama sofisticată, permițând dezvoltarea de telefoane și mai subțiri decât în prezent
  • Apărând ca echivalentul electronic al unui sul de hârtie, noul tip de ecran va putea fi rulat la unul din capete, sau la ambele capete, deschizând opțiuni complet noi pentru designul viitoarelor generații de telefoane inteligente.
  • Odată rulat, ecranul poate fi complet ascuns în corpul carcasei, fiind perfect protejat împotriva deteriorării accidentale.


Totuși, noul concept prezintă și unele dezavantaje, cum ar fi nevoia unei carcase la fel de ajustabilă ca și ecranul. În plus, munca dezvoltatorilor software este și mai mult complicată de faptul că aplicațiile vor trebui să-și redimensioneze interfața pentru orice dimensiune de ecran, eventual, în timp real.

Deși, deocamdată nu este atașat unui produs funcțional, prototipul demonstrat de TCL pare destinat unui smartphone care oferă ecran de 4.5 inch în modul rulat, ajungând la 6.7 inch în modul complet extins.

Din păcate, demonstrația oferită are puține șanse să mai fie urmată de lansarea unui produs comercial până la finalul acestui an, actualul ciclu de dezvoltare fiind ca și încheiat pentru majoritatea producătorilor smartphone. Inovația este însă clădită pe tehnologii dezvoltate deja pentru telefoane pliabile, ceea ce înseamnă că probabilitatea lansării unuia sau mai multe modele smartphone cu ecran rulabil, în cursul anului viitor, este destul de mare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult