Top 10 telefoane cu Android în luna februarie. Locul întâi este ocupat de un telefon de 450 de dolari

06.03.2019
Top 10 telefoane cu Android în luna februarie. Locul întâi este ocupat de un telefon de 450 de dolari

În fiecare lună, dezvoltatorul aplicaţiei de benchmarking AnTuTu publică topul celor mai puternice telefoane din lume. Acum că avem mai multe modele de smartphone-uri echipate cu chipset-ul Snapdragon 855 pe piaţă, modelul pe 7nm de la Qualcomm, modelele bazate pe vechiul chipset de anul trecut, Snapdragon 845, cât şi dispozitivele Huawei cu Kirin 980, încep să rămână în urmă la capitolul performanţă. Pentru luna februarie, telefonul cu cele mai bune scoruri în AnTuTu a fost Xiaomi Mi 9, un telefon care costă doar 450 de dolari.

Iată care sunt cele mai puternice telefoane cu Android de pe piaţă în acest moment, clasament care cu siguranţă se va schimba odată ce Galaxy S10, S10+ şi S10e vor ajunge în magazine în cursul lunii martie:

  1. Xiaomi Mi 9 – 371.849 puncte
  2. Lenovo Z5 Pro GT – 353.469 puncte
  3. ZTE nubia Red Magic Mars – 320.763 puncte
  4. Huawei Mate 20 – 306.984 puncte
  5. Huawei V20 (View 20) – 306.726 puncte
  6. Huawei Mate 20 X – 304.325 puncte
  7. Honor Magic 2 – 301.442 puncte
  8. ASUS ROG Phone – 297.953 puncte
  9. Xiaomi Black Shark Helo – 297.473 puncte
  10. Xiaomi Mi 8 Transparent Edition – 296.953 puncte

Astfel, avem în top două telefoane echipate cu noul Snapdragon 855 pe primele două locuri, dovadă că noul chipset este semnificativ mai performant decât modelul de anul trecut, urmat de Snapdragon 845 pe locurile 3, 8, 9 şi 10. Patru locuri din top sunt ocupate de dispozitive Huawei, toate fiind bazate pe chipset-ul pe 7nm Kirin 980 proprietar producătorului chinez.

Topul este realizat folosind date colectate pe perioada 1-28 februarie prin intermediul aplicaţiei AnTuTu, şi fiecare reprezintă o medie a respectivelor modele, nu recorduri absolute. În lunile trecute, au existat utilizatori de dispozitive Huawei Mate 20 Pro care au reuşit să depăşească în testele AnTuTu scoruri de peste 330.000, însă luna aceasta telefonul nici măcar nu a reuşit să intre în top 10, probabil din lipsa utilizatorilor care încă rulează teste pe acesta.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult