Top 5 producători de telefoane cu 5G în T1 2021: Apple este lider de piață, Samsung abia pe locul 4

30.04.2021
Top 5 producători de telefoane cu 5G în T1 2021: Apple este lider de piață, Samsung abia pe locul 4

Apple a intrat foarte târziu pe piața de telefoane 5G, însă deja pare să se bucure de un succes enorm, chiar neașteptat. Conform estimărilor de vânzări realizate de Strategy Analytics, Apple ar putea fi acum liderul pieței de telefoane cu 5G, fiind compania care a vândut cele mai multe modele echipate cu modem-uri de generație nouă în trimestrul care tocmai s-a încheiat.

Top 5 producători de telefoane cu 5G

  1. Apple – 40,4 milioane
  2. Oppo – 21,5 milioane
  3. vivo – 19,4 milioane
  4. Samsung – 17 milioane
  5. Xiaomi – 16,6 milioane

Chiar dacă Samsung este în continuare liderul pieței de smartphone-uri, iar Apple se află la o distanță destul de mare în urmă, compania americană, care abia a lansat primele sale telefoane 5G în octombrie, pare să vândă cele mai multe unități de acest gen.

Apple a vândut 40,4 milioane de smartphone-uri cu 5G în primul trimestru din 2021, ceea ce îi asigură companiei o cotă de piață de 30,2%. Samsung, în schimb, a vândut doar 17 milioane de smartphone-uri cu 5G, pentru o cotă de piață de 12,7%. Anul trecut în aceeași perioadă, producătorul sud coreean avea 34,6% din piața de telefoane cu 5G.

Vânzările de iPhone 12 par să fi fost la un nivel înalt atât în SUA, unde Apple deține o mare parte din piața de smartphone-uri, cât și în Europa și China.

Când vine vorba despre telefoane cu 5G însă, companiile chineze au reușit să întreacă Samsung, prin acapararea publicului care cumpăra tradițional Huawei. Oppo, de exemplu, este acum al doilea cel mai mare vânzător de telefoane 5G, cu 21,5 milioane de unități. Următoarea companie din clasament este Vivo, care a vândut 19,4 milioane de telefoane cu 5G în trimestrul 1 din 2021.

După Samsung, Xiaomi vine pe locul al cincilea, cu 16,6 milioane de telefoane cu 5G vândute.

sursa: Korea Times

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult