Un teanc de patente într-un dulap din Redmond

Un teanc de patente într-un dulap din Redmond

Există oare cineva, nici prea tânăr, nici prea bătrân, care să nu aibă în memoria încă recentă un telefon Nokia? Cineva, nici prea surd, nici prea izolat de lume, care să nu fi auzit vreodată melodiosul ton de apel Nokia? Reprezentantul cel mai de seamă al telefonului mobil, când era doar telefon mobil, Nokia încheie o epocă a comunicaţiilor dominată de voce şi diversitate hardware, victimă a încăpăţânării şi a auto-suficienţei. Un pionier al smartphone-ului, victimă a smartphone-ului.

Unii au avut de câştigat după 2007, anul în care smartphone-ul a devenit smartphone. Alţii au pierdut dar nu au ieşit complet din joc. Samsung a înflorit, HTC a mers foarte bine o vreme, ceilalţi s-au adaptat cu mai mult sau mai puţin succes dar au continuat să existe şi să producă telefoane. Nokia fost numărul 1, iar acum nu mai este deloc. Nu au vrut să urmeze trendul; au dorit să fie diferiţi, cum merită un lider detaşat ce era. Au crezut că pot avea o cale proprie. Şi au avut-o. Doar că nu a dus unde se dorea.

Diferenţa a făcut-o software-ul. Nokia nu a vrut să audă de Android şi a dat rateu cu tot ce a încercat pe partea de software din 2007 încoace. Hardware-ul, ca mai întotdeauna, a fost cel puţin la nivelul concurenţei dacă nu chiar cu câteva clase peste. Dar să nu ai un software puternic în spate în momentul în care întreaga lume descoperea că smartphone-ul înseamnă aplicaţii i-a fost fatal. Asta pe partea tehnică. Financiar, oricum ar fi scăzut, pentru că Apple şi armata de androizi i-ar fi micşorat cota de piaţă în orice situaţie. Dar măcar, cu un software bun, ar fi avut o şansă să lupte.

La şapte ani după ”cataclism” şi puţin peste un an de la achiziţionarea Nokia de către Microsoft, pe 11 noiembrie 2014 este lansat primul telefon care nu mai foloseşte numele Nokia. Este oficial – mort şi îngropat. Atât de îngropat încât Microsoft a considerat că nu mai are suficientă putere ca brand pentru a-l folosi. Că numele Nokia (Nokia!) nu mai ajută vânzările de telefoane. Fără nicio odă sau moment de reculegere, fără vreun prohod ori pomană electorală. Rece, ca orice decizie de business, şi dureroasă pentru cei care au apreciat era Nokia.

Smartphone-ul modern are o mulţime de avantaje pe care nu le putem contesta. Dar ”viciile” sale sunt cele care ne fac să ne aducem aminte cu nostalgie de epoca Nokia.

Ne lipseşte diversitatea designului, în primul rând. Aceleaşi dreptunghiuri cu diferenţe minore sau telefoane copiate de la un producător la altul ori reproduse chiar de acelaşi producător de la o generaţie la alta. Cine, în epoca Nokia, ar fi fost iertat dacă ar fi lansat 3-4 ani consecutivi o serie întreagă de telefoane care să arate aproape identic? Pe vremea aceea inginerii experimentau foarte mult cu designul telefoanelor. Unele arătau chiar bizar. Dar îşi permiteau să se concentreze pe hardware, când software-ul era folosit doar pentru operaţiuni de bază. Acum singura întrebare pe care şi-o pun designerii este cum să îndoaie şi în ce culoare să vopsească cei câţiva milimetrii din jurul ecranului.

Dacă ar mai fi un lucru pe care-l regretăm cred cu toţii, acesta este autonomia. Tehnologia din care sunt construite bateriile este învechită şi, cu excepţia unor experimente care se încearcă pe ici, pe acolo, niciunui producător nu pare să-i pese prea mult. Drept dovadă ecranele cu rezoluţii din ce în ce mai mari, dincolo de ceea ce este mai mult decât suficient, până acolo unde doar marketingul găseşte logica. Rezoluţii care afectează (aţi ghicit) autonomia şi aşa slabă. În epoca Nokia lucrurile erau simple: telefonul nu ştia să facă prea multe, în afară de apeluri şi mesaje, iar autonomia era pe măsură. Dacă ţinea mai puţin de cinci zile era catalogat ca un telefon cu baterie slabă.

Regretăm dispariţia Nokia? Cu siguranţă! Regretăm încheierea epocii Nokia? Bineînţeles că nu. Smartphone-ul modern, aşa cum este el, e un pas firesc în evoluţia telefonului. Un pas pe care Nokia l-a făcut prea târziu şi prea stângaci. O fi fost arogantă, ignoranţă, lipsă de viziune sau toate la un loc. Cert este că, dintre toţi producătorii de telefoane ante-Apple, Nokia este singurul care a dispărut. S-a încăpăţânat să rămână ancorat într-o epocă ce avea să se consume rapid şi a refuzat alternativa facilă, care i-ar fi oferit salvarea.

Că ne place sau nu, acesta este viitorul. Un viitor care include ecrane din ce în ce mai mari şi aplicaţii din ce în ce mai multe, pe din ce în ce mai multe dispozitive. Dar Nokia nu va face parte din el. Nokia rămâne un teanc de patente într-un dulap din Redmond şi, cel mult, izvor de inspiraţie pentru cineva, cândva. Pentru că altcineva a dormit când trebuia să schimbe ceva. Adio, Nokia!