Un telefon Vivo a „supravieţuit” unei căzături de la 30.000 de metri altitudine

12.06.2019
Un telefon Vivo a „supravieţuit” unei căzături de la 30.000 de metri altitudine

iQOO este un brand secundar al producătorului chinez Vivo, primul dispozitiv din această serie fiind dezvăluit în urmă cu doar câteva luni. Nu este clar cât de bine se vinde acest model, fiind unul orientat către gameri, însă compania a apelat la o campanie de promovare mai puţin obişnuită pentru a demonstra rezistenţa dispozitivului său: l-a aruncat de la 30.000 de metri altitudine şi l-a recuperat în stare funcţională.

Echipa Vivo a ataşat telefonul de o platformă special concepută pentru a ţine telefonul într-o poziţie fixă şi a ridicat întregul ansamblu la 30.000 de metri folosind un balon cu heliu. Întregul proces a fost filmat folosind o cameră de acţiune care a fost tot timpul îndreptată către ecranul telefonului. Acesta rula un clip video, care a continuat redarea chiar şi după ce a ajuns înapoi la sol.

Întrucât este greu de intuit unde va cădea un obiect de la 30.000 de metri, au fost necesare căutări cu drona în zone de câmp, accesibile doar cu maşini de teren, însă cei de la Vivo au găsit dispozitivul într-un final şi au demonstrat că acesta a supravieţuit impactului cu solul, cu daune minime: protecţia de sticlă temperată de pe ecran s-a spart, însă în rest dispozitivul funcţiona normal.

Impresionant este însă faptul că telefonul a supravieţuit condiţiilor extreme de la altitudine înaltă. Vorbim despre temperaturi de -56 de grade Celsius, temperaturi care în mod normal ar putea afecta orice dispozitiv electronic, mia ales unul bazat pe o baterie cu litiu. Nu este clar dacă acumulatorul din acest dispozitiv va rezista la fel de mult în timp după această „călătorie”.

Întrucât telefonul este disponibil doar în China, clipul este găzduit pe un site chinezesc. Puteţi accesa site-ul folosind acest link, sau prin click pe fotografia de mai sus.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult