Utilizatorii de Nokia 3, 5 şi 6 nu vor trebui să aştepte foarte mult pentru actualizarea la Android Oreo

02.10.2017
Utilizatorii de Nokia 3, 5 şi 6 nu vor trebui să aştepte foarte mult pentru actualizarea la Android Oreo

HMD Global a tot vorbit despre update-urile software rapide şi a promis Android Oreo pentru cele trei smartphone-uri Nokia lansate în prima jumătate a acestui an, însă până acum nu a oferit o fereastră de lansare pentru acestea. Acum că lucrul activ la dezvoltarea acestor actualizări a început, HMD oferă şi un termen pentru lansare. Desigur, telefoanele mai vechi din gamele mid-range vor primi actualizarea după noul model de top, Nokia 8, lansat la sfârşitul lunii august.

Cei care au cumpărat Nokia 3, Nokia 5 şi Nokia 6 se pot aştepta la actualizarea la Android Oreo (8.0) înainte de sfârşitul anului 2017. O dată exactă pentru fiecare model în parte nu a fost comunicată, însă având în vedere că Nokia 8 urmează să treacă la noul sistem de operare cândva în cursul lunii octombrie, ne putem aştepta la lansări succesive pentru fiecare dintre celelalte dispozitive după acest eveniment.

Nokia 8 este probabil ultimul smartphone HMD Global care se lansează cu Android Nougat, următoarele urmând a fi lansate cu Android Oreo din fabrică. Deja există zvonuri despre Nokia 9, primul model cu ecran edge-to-edge al companiei, care ar putea fi anunţat la sfârşitul acestui an, sau cândva la începutul anului viitor.

Noile dispozitive Nokia s-au bucurat de actualizări rapide în ultimele câteva luni, Nokia 5, modelul mid-range al seriei primind un update de securitate la începutul lunii septembrie chiar mai repede decât dispozitivele Pixel de la Google.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult