Vertu Constellation Ayxta – clamshell cu GPS de la 4.900 €

28.09.2009
Vertu Constellation Ayxta – clamshell cu GPS de la 4.900 €

Noua creaţie Vertu se adresează, aşa cum susţine chiar
producătorul, „cetăţeanului global”. Ne întrebăm totuşi cum
pot să creadă cei de la Vertu că telefonul clamshell Constellation
Ayxta poate fi cumpărat de un cetăţean în general, ţinând cont că
preţul de pornire este 4.900 €.
Primul mobil Vertu cu
clapetă şi-a făcut
apariţia
săptămâna trecută în nişte imagini cu foarte
detaliate, iar astăzi a fost anunţat oficial. Informaţiile iniţiale
despre el au fost confirmate.

Vertu Constellation Ayxta - cu un preţ de 4.900 € pentru "cetăţeanul global"

Avem de-a face cu un terminal 3G dotat cu modul GPS,
cameră de 3 MP cu LED-uri şi slot microSDHC ce suportă carduri de 8
GB.
Nu ştim sigur dacă ecranul de 2.4″ dispune de
rezoluţia de 320×480 de pixeli. Carcasa este construită din oţel
inoxidabil, cu ornamente din aluminiu, ceramică şi piele, iar
ecranul este protejat de un cristal de safir. Dacă
potenţialii clienţi doresc metale ceva mai preţioase, şi probabil
că vor fi doritori, preţul poate ajunge la 6.500 €.
În
concluzie, îi felicităm pe cei de la Vertu pentru pasul important
făcut în adoptarea tehnologiilor de mai sus şi le urăm succes în
campania de promovare a lui Constellation Ayxta, ţinând cont că
suntem încă într-o perioadă de criză economică globală.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News