Vonino Gyga QS review

Vonino Gyga QS review
Autonomie, software, camera foto, concluzii

Autonomie

Un capitol la care Vonino QS stă chiar bine este însă autonomia. Acumulatorul de 2300 mAh pare să fie de ajuns pentru a alimenta acest dispozitiv pentru două zile întregi cu conexiuni WiFi şi de date active în permanenţă. Autonomia ridicată este datorată în primul rând display-ului cu rezoluţie scăzută, care necesită mai puţină energie decât cele pe care ne-am obişnuit să le găsim pe smartphone-uri de dimensiuni ridicate, cât şi procesorului relativ lent, care nu consumă foarte mult nici în full load.

Software

Vonino Gyga QS vine cu o versiune neatinsă de Android 4.4 KitKat. Acest lucru înseamnă că sunt incluse doar aplicaţiile standard pentru Android, fără o interfaţă personalizată, fără software de redare media avansat şi fără funcţiile pe care deja ne-am obişnuit să le vedem pe smartphone-urile altor producători, sau pe cele echipate cu Android 5.x. De altfel, nici măcar aplicaţiile obligatorii impuse de către Google nu sunt incluse în pachet. Dacă doriţi aplicaţii precum YouTube, Google Music sau Google Docs, va trebui să le descărcaţi manual de pe Play Store, în limita spaţiului de stocare disponibil.

Sunt puţine elemente ale sistemului de operare preinstalat care ies în evidenţă. Centrul de notificări ocupă întregul ecran, iar accesul la setările rapide se face prin apăsarea butonului din colţul de sus. Fiind înconjuraţi întotdeauna de interfeţe proprietare cu diverse funcţii avansate integrate prin meniuri, adaptarea la un Android nepersonalizat este dificilă. Aceasta pare o întoarcere în trecutul platformei Google, pe vremea în care încă era în umbra iOS-ului de la Apple. Ce-i drept, nu este o schimbare atât de radicală încât nu te poţi adapta, însă parcă fiecare acţiune necesită un pas în plus faţă de ceea ce este posibil în interfeţele mai moderne.

Camera foto

În ciuda rezoluţiei ridicate a senzorului foto principal, acesta nu pare să ofere rezultate prea bune nici în condiţii ideale de iluminare. În lumină naturală, algoritmul automat nu setează destul de rapid timpul de expunere, oferind de multe ori rezultate supraexpuse, iar focalizarea nu este destul de precisă pentru a realiza imagini clare de fiecare dată. Fotografia macro este scoasă din discuţie încă de la început, întrucât camera poate să focalizeze doar de la distanţă mare de subiect, minim 30-40 cm. Probabil că pentru imagini pe reţele sociale este de ajuns, însă în ultima vreme, chiar şi acestea au început să ridice calitatea imaginilor stocate.

Camera foto frontaţă este decentă, însă puţine camere pentru selfie-uri şi apeluri video au nevoie să ofere calitate prea mare a imaginilor. Probabil că pentru cazurile în care ai putea avea nevoie de camera de pe partea din faţă, aceasta va oferi de mai multe ori rezultate bune, faţă de cea de pe spate.

Concluzii

În ciuda faptului că Vonino Gyga QS încearcă să atragă un public interesat de phablet-uri cu buget restrâns, este greu de crezut că acest model va satisface nevoile clienţilor. Probabil că acest hardware ar fi fost mai bine folosit într-un dispozitiv de dimensiuni mai mici, lucru care ar fi adus şi preţul puţin mai jos. Este greu de recomandat oricui are deja un smartphone, însă ar putea fi un dispozitiv potrivit celor care până în prezent au folosit feature phones. Simplitatea interfeţei ar putea fi un atu pentru începători, care pot învăţa majoritatea funcţiilor de bază relativ repede, iar pentru aceştia spaţiul restrâns pentru aplicaţii nu este o problemă atât de mare. Vonino Gyga QS este disponibil pe site-ul oficial al companiei şi poate fi comandat la preţul de 599 lei.

Părţi pozitive

Preţ mic
Design plăcut

Părţi negative

Performanţă scăzută
Spaţiu de stocare insuficient
Software învechit

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult