W5.5 Pro, un nou smartphone cu Windows 10 lansat de o companie europeană

02.02.2016
W5.5 Pro, un nou smartphone cu Windows 10 lansat de o companie europeană

Lansat de producătorul spaniol Funker, W5.5 Pro este un smartphone cu Windows 10 oferit la un preţ accesibil.

Disponibil deocamdată doar în versiune pe negru, Funker W5.5 Pro pune la dispoziţie un ecran generos de 5.5˝, cu rezoluţie HD. Chiar dacă nu este cea mai fericită alegere din punct de vedere al clarităţii imaginii, ecranul mai puţin gurmand dă unele avantaje la partea de ergonomie, permiţând strecurarea unui acumulator mai puţin voluminos. Astfel carcasa perfect plată ajunge să măsoare doar 6.9 mm grosime, iar greutatea finală de 135 grame este sub aşteptări pentru un smartphone cu ecran mare.

Funker W5.5 Pro

Ajutat cu un sistem de operare eficient în privinţa consumului de resurse, W5.5 Pro se descurcă cu un chipset din gama entry-level a producătorului Qualcomm – modelul Snapdragon 410 cu CPU quad-core la 1.2GHz. Configuraţia este completată cu 2GB memorie RAM şi 16 GB memorie internă expandabilă, cameră frontală de 5MP şi o cameră foto de 13 MP cu blitz dual-LED, acces la internet 4G şi reţele WiFi N.

Acumulatorul nedemontabil oferă o capacitate de 2600 mAh, suficient pentru 1-2 zile de utilizare normală.

Telefonul Funker W5.5 Pro poate fi comandat de pe website-ul companiei producătoare la preţul de 239.99 euro.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult