Windows 10 Mobile primeşte suport pentru senzori de amprentă

13.05.2016
Windows 10 Mobile primeşte suport pentru senzori de amprentă

Android-ul a primit suport nativ pentru pentru autentificare prin intermediul amprentelor abia după lansarea versiunii 6.0 Marshmallow, însă platforma Windows 10 Mobile abia din această vară va primi o funcţie asemănătoare. Odată cu lansarea update-ului „Anniversary” pentru Windows 10, smartphone-urile echipate cu acest sistem de operare vor putea folosi senzori de amprentă pentru deblocarea ecranului şi autentificare pe diverse servicii.

Această funcţionalitate vine în completarea serviciului de autentificare „Hello”, care foloseşte camera foto frontală pentru a identifica utilizatorul. Nu este clar însă dacă cele două metode de autentificare vor putea fi folosite în tandem, sau dacă va trebui aleasă doar una. Primul smartphone care va beneficia de această funcţie va fi noul HP Elite x3, care vine echipat cu un asemenea senzor. Toate telefoanele cu Windows 10 Mobile disponibile în acest moment au fost lansate fără capabilităţi de autentificare biometrică, deci probabil că următoarea generaţie de smartphone-uri Lumia (sau Surface) va fi livrată cu un senzor de acest tip.

Microsoft a confirmat compatibilitatea platformei cu senzori de amprentă de la FPC şi Synaptics, cei mai populari producători de astfel de tehnologie pentru smartphone-uri. Se pare că pentru a asigura compatibilitate cu alte modele va fi necesară mai multă muncă, funcţia urmând a fi lansată doar cu suport pentru soluţiile celor două companii.

Se pare că Windows 10 Anniversary Update ar putea fi lansat în luna iulie, pentru a marca aniversarea de un an de la lansarea sistemului de operare.

Citeşte şi Microsoft anunţă Windows 10 Anniversary Update

 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult