XPERIA X1 amânat, fanii Sony Ericsson dezamăgiţi

XPERIA X1 amânat, fanii Sony Ericsson dezamăgiţi

Se pare că cel mai aşteptat telefon al acestui an, Sony Ericsson XPERIA X1, va fi gata abia anul viitor. Din păcate pentru fanii producătorului japonezo-suedez şi pentru toţi cei care sperau să vadă anul acesta XPERIA X1 – primul smartphone Sony Ericsson cu Windows Mobile10 februarie 2009 pare să fie data oficială de lansare.

Şi nu este doar un zvon, data amintită este afişată chiar pe site-ul Sony Ericsson, deşi producătorul nu a anunţat oficial amânarea lansării lui XPERIA X1. Însă probabil o va face zilele următoare. Aceasta este pagina de pe site-ul Sony Ericsson cu datele de anunţare şi lansare a propriilor telefoane, iar în fruntea listei se află XPERIA X1.

Dezamăgirea celor care abia aşteptau acest smartphone este probabil mare, însă şi mai mare poate fi problema celor de Sony Ericsson. În 11 luni câte au rămas până va fi lansat XPERIA X1 se mai pot întâmpla multe. Cine ştie, poate până atunci Nokia sau Samsung vor veni cu vreun model şi mai interesant, iar XPERIA X1 va pierde prim-planul.

XPERIA X1

Urmărește Go4IT.ro pe Google News