YouTube va putea analiza pentru încălcarea drepturilor de autor chiar în timp ce faci upload

17.03.2021
YouTube va putea analiza pentru încălcarea drepturilor de autor chiar în timp ce faci upload

Curând, încărcarea clipurilor video pentru distribuire pe YouTube va putea fi blocată chiar din timpul procesului de upload, dacă Google detectează conținut care contravine drepturilor de autor deținute de terți, sau alte încălcări ale regulilor de postare.

Spre exemplu, dacă încerci să postezi conținut interzis pe YouTube ai putea fi penalizat imediat ce dai click pe butonul ”Publish”, înainte ca respectivul clip să poată fi vizionat de publicul-țintă.

Potrivit unei capturi de ecran distribuite de consultantul în rețele sociale Matt Navarra (prin XDA Developers ), noul filtru YouTube verifică clipurile trimise spre încărcare pentru „orice problemă de drept de autor care ar putea restricționa vizibilitatea acestuia”. Planul este de a facilita rezolvarea conflictelor de acest tip înainte de publicarea videoclipului.

Aparent, testat deocamdată doar din interfața desktop a serviciului YouTube, noul instrument pare să folosească o versiune cu aplicare în timp real a sistemului Content ID YouTube, responsabil cu identificarea problemelor de copyright.

Proprietarii drepturilor de autor care găsesc încălcări prin Content ID pot împiedica vizionarea unui videoclip, redirecționa monetizarea acestuia prin afișarea de reclame pentru a deservi propriul beneficiu și urmări statisticile de vizionare. Google poate interzice, de asemenea, canale YouTube pentru încălcări ale drepturilor de autor.

Chiar dacă sistemul Content ID nu găsește nicio problemă, proprietarii drepturilor de autor pot iniția manual reclamații pentru încălcarea drepturilor de autor după ce videoclipul a fost publicat. Planul Google este însă de a feri utilizatorii de eventuale sancțiuni pentru încălcarea accidentală a drepturilor de autori, scutind totodată deținătorii acestora de corvoada revendicării conținutului pentru fiecare canal în parte. Prin extensie, probabil noul filtru automat va reduce și incidența cazurilor de piraterie pe YouTube.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult