Zenfone 10 review: performanță și autonomie de top într-un flagship compact. VIDEO

13.07.2023

Zenfone 10 este unul dintre cele mai atipice smartphone-uri pe care le-am testat anul acesta, în principal pentru că merge într-o direcție opusă trend-ului. Așa cum am văzut și anul trecut pe ZenFone 9, ASUS a decis ca flagship-ul său să nu intre în concurență cu „paletele” din piață, cu ecrane care încep să se apropie deja de 7” în diagonală, și nici măcar cu flagship-urile considerate compacte, precum Galaxy S23, care tot are un ecran mare, de 6,1”. Cu un ecran de doar 5,92”, Zenfone 10 este flagship-ul cu cel mai mic ecran, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă mari compromisuri față de concurență. Ba mai mult, este impresionant cât de multă tehnologie a integrat ASUS într-un corp atât de mic.

Zenfone 10 reprezintă rafinamentul design-ului de anul trecut

Dacă Zenfone 9 a fost telefonul care a dat startul acestei game de flagship-uri compacte de la ASUS, modelul Zenfone 10 este cel care rafinează acest concept. Asta înseamnă că nu vedem foarte mari diferențe la capitolele design și construcție. De altfel, nici măcar nu erau necesare prea multe schimbări. Avem de a face din nou cu un telefon de dimensiuni mici, dar foarte dens, care nu pare că irosește niciun milimetru de la interior. Telefonul se simte solid în mână, nu este nici prea ușor, nici prea greu, la 172 de grame și are o formă plăcută.

Zenfone 10 front handheld

Ecranul este complet plat, ceva ce rareori mai întâlnim pe telefoane, chiar și în zona de medie, iar marginile negre ale acestuia sunt ceva mai evidente decât la alte modele, dar nu tocmai deranjante. Rama telefonului este realizată din aluminiu cu margini drepte, iar spatele este dintr-un plastic mat foarte plăcut la atingere. Seamănă puțin cu senzația pe care o lasă hârtia, dar pare să fie foarte rezistent la șocuri și, spune ASUS, rezistent la degradare. Zenfone 9 de anul trecut se cam „tocea”, dar acest model promite să reziste mai bine în timp.

Capacul de pe spate vine într-o paletă diversă culori, dar eu am avut spre testare modelul albastru. La o inspecție mai atentă, se văd și niște picățele de diverse culori, sugerând că acest capac este realizat dintr-un plastic reciclat. De altfel, întregul pachet în care vine telefonul este realizat din carton reciclat și cu cât mai puțin plastic. Singurele elemente de pe spatele telefonului sunt două module mari de cameră, dar aici m-a cam deranjat faptul că cele două cercuri nu au și înălțimi egale. Camera principală este puțin mai mult ieșită în relief.

Chiar dacă jack-ul de căști a cam dispărut de pe telefoane mobile, chiar și în zona mid-range, ASUS aduce înapoi acest port pe un telefon cu hardware de flagship, alături de port-ul USB-C. Nu s-au întors și căștile incluse în pachet, dar măcar ASUS oferă un cablu USB-C la ambele capete și un încărcător rapid de 30W. Ba chiar oferă și o husă din plastic tare, de culoare neagră. Această husă nu pare că protejează telefonul prea bine, întrucât se atașează doar de margini și are decupaje mari pe trei dintre laturi. De asemenea, suprafața de plastic este chiar mai alunecoasă decât cea a capacului de pe telefon.

Acesta este genul de dispozitiv pe care l-aș folosi fără o husă, întrucât experiența de utilizare este mai bună așa, iar dimensiunile și capacul aderent de pe spate reduse reduc riscul de a scăpa telefonul din mână.

Ecranul, mai puțin luminos decât pe modelele concurente

Ecranul este pe de-o parte motivul pentru care mulți dintre cei interesați de Zenfone 10 vor alege acest model, dar pe de altă parte și una dintre componentele care parcă nu sunt tocmai de flagship. Cu luminozitate pe la 1.000 nits maximum în HDR și cam 800 în modul de utilizare obișnuit, nu este nici printre cele mai luminoase din zona mid-range, darămite printre flagship-uri. Nu pot spune că m-a deranjat într-un mod special atunci când am ieșit cu telefonul pentru fotografii în soare puternic. Se putea mai bine, dar nu mi se pare că este un „deal breaker”.

Zenfone 10 colors

În schimb, apreciez rezoluția Full HD+ pe o diagonală atât de mică, care face totul să arate mult mai bine, cu o densitate de 450 pixeli per inch, printre cele mai înalte din industrie. Panelul OLED afișează culori foarte bine calibrate odată ce muți de pe modul „optimised” pe cel „natural”, iar sticla Gorilla Glass Victus plată asigură că ecrnaul nu va prelua reflexii deranjante pe margini.

La 5,9”, acest ecran oferă cea mai bună experiență de utilizare cu o singură mână de pe telefoanele cu Android din piață, putând ajunge oriunde pe ecran cu degetul. Pe de altă parte, nu pot spune că experiența de scris este la fel de bună precum pe un telefon mare. Fiind obișnuit cu flagship-uri cu ecrane de peste 6,5”, mi-a luat destul de mult să mă adaptez la o tastatură atât de mică. Nici experiența de vizionare pentru filme sau clipuri online și nici gaming-ul nu pot spune că sunt tocmai optime pe un telefon atât de mic. Acesta pare tipul de telefon pentru cei care nu prea fac astfel de activități pe telefon. Totuși, având o astfel de abordare diferită, ASUS își creează propria nișă, pe care alți producători nu par interesați să activeze.

De aceea, nu prea înțeleg de ce a fost integrat un panel care poate funcționa la 144 Hz doar în jocuri. Limitarea la 120 Hz era de ajuns și oricum în majoritatea situațiilor, aceea va fi frecvența la care ecranul funcționează. De altfel, nu avem de a face cu un panel LTPO, deci pe modul dinamic, schimbul se face în trepte de 120, 90 sau 60 Hz.

Zenfone 10 obține cele mai mari scoruri de până acum în teste

În testele de performanță, Zenfone 10 a obținut unele dintre cele mai înalte scoruri pe care le-am văzut anul acesta pe un smartphone. M-aș fi așteptat ca dimensiunile reduse să afecteze performanța în mod negativ, dar ASUS pare că a aplicat aceleași lecții învățate de la ROG Phone 7 Ultimate. Nu doar că vedem scoruri înalte în testele rapide, precum GeekBench sau 3DMark, dar și în AnTuTu și testul de stres Wild Life Extreme am obținut scoruri peste media din piața de flagship-uri. De exemplu, Zenfone 10 poate să mențină performanța mai bine și decât Galaxy S23 Ultra, cu o stabilitate care se apropie de 70% după 20 de teste consecutive.

Zenfone 10 asphalt

Telefonul nu rulează implicit în modul de performanță înaltă, însă trece automat pe acesta atunci când detectează o aplicație care are nevoie de el, precum jocuri complexe sau testele de performanță. Xiaomi, Oppo și alți producători concurenți ar putea să învețe câte ceva de la ASUS la acest capitol.

Din păcate, mie mi se pare că această performanță este puțin irosită pe un telefon de acest gen, pentru că ecranul foarte mic nu prea încurajează rularea de jocuri pe el, iar același motiv poate fi invocat și pentru crearea de conținut. Este mai puțin plăcut să editezi un clip video sau fotografii pe un ecran atât de mic. Pe de altă parte, Zenfone 10 va fi un telefon care își va păstra foarte bine performanța în timp. Mă aștept ca experiența să rămână la fel de fluidă și peste câțiva ani.

Benchmarks

  • AnTuTu 10 – 1.600.668
  • GeekBench 6 – Single-Core: 2.029 / Multi-Core: 5.707
  • 3DMark Wild Life Extreme – 3.658
  • 3DMark Wild Life Extreme Stress Test – Best Loop: 3.746 / Lowest Loop: 2.612 / Stability: 69,7%
  • PCMark – 18.332

Autonomia, o surpriză plăcută

O altă caracteristică care m-a surprins la acest telefon a fost autonomia. Pe de-o parte, era de așteptat, pentru că are un acumulator de 4.300 mAh la interior, adică la fel de mare precum un iPhone 14 Pro Max. Pe de altă parte, am văzut telefoane cu baterii mari care nu rezistă nici până la finalul zilei, așa că valoarea este mai puțin importantă decât realitatea din teren. ASUS pare că a învățat foarte bine cum să optimizeze consumul de baterie.

Zenfone 10 charging

Chiar și cei care folosesc telefonul intens ar putea ajunge la sfârșitul zilei cu destul de multă baterie, întrucât 6-7 ore de utilizare cu ecranul pornit sunt aproape garantate pe Zenfone 10. Aș putea spune că pentru majoritatea utilizatorilor, acesta ar putea fi chiar un telefon de două zile. Încărcarea se face la 30W pe fir, ceea ce nu este tocmai rapid, dar nici foarte lent. Totuși, durează peste o oră, poate chiar spre o oră și jumătate, o încărcare completă de la 0%. Cei care au încărcătoare wireless pe birou sau în mașină, mai pot încărca câte puțin pe parcursul zilei, dar la 15W, viteza maximă posibilă pe încărcătoare Qi.

Zenfone 10 vine cu un software curat, dar va primi puține update-uri

Seria de smartphone-uri ROG Phone oferă printre cele mai bine la punct versiuni de Android personalizat, oferind funcții proprietare și posibilități foarte mari de personalizare. Sigur, pe gama Zenfone nu avem Armoury Crate, luminițe RGB și alte astfel de detalii, dar avem posibilitatea de a schimba „aroma” ZenUI, după preferințe. Putem alege câte elemente ale interfeței să fie în varianta ASUS, sau în varianta de la Google, iar experiența este lipsită de prea multe personalizări sau chiar aplicații extra. Dacă dezactivezi toate elementele ASUS, poți avea o experiență Android „stock”, așa cum a proiectat-o Google.

Zenfone 10 google

Zenfone 10 este unul dintre telefoanele livrate fără bloatware. Doar Facebook și Instagram mi-au sărit în ochi, în rest fiind integrate exclusiv aplicații Google de bază și câteva utilitare de la ASUS.

Chiar dacă nu ți le bagă pe gât, ASUS a integrat câteva personalizări foarte utile la capitolul software. De exemplu, butonul de power are mai multe funcții decât am văzut pe oricare alt telefon. Are și senzor de amprentă, dar poate fi și programat să ofere funcții pentru diverse atingeri. Chiar dacă acesta este cel mai ușor de folosit telefon cu o singură mână, senzorul de amprentă poate fi programat să coboare sertarul de notificări fără să mai duci degetul în partea de sus a ecranului, sau să reîmprospăteze o pagină web și să deruleze în clipuri video. Aș dori să văd această funcție „furată” și pe alte brand-uri de telefoane, cu tot cu senzorul din buton.

Zenfone 10 apps

Și „Edge Tool”, o funcție pe care o au cam toți producătorii, mi s-a părut mai bine implementată de ASUS. Aici nu poți pune doar scurtături către aplicații, ci și către setări rapide. Cam tot ceea ce poți atașa în scurtăturile din sertarul de notificări, poate apărea și aici: Wi-Fi, Bluetoth, lanterna sau modul avion, de exemplu.

Singurul lucru pe care mi-aș dori să NU îl copieze alți producători este suportul software. Pentru un telefon cu atât de multe avantaje și un software atât de curat, este păcat că avem parte doar de doi ani de actualizări de sistem și trei ani de securitate. Telefoanele cu prețuri similare, adică în zona de 800 de euro, primesc de obicei măcar trei ani de actualizări, deși cam patru ani ar trebui să fie norma, întrucât Samsung oferă asta de ceva vreme, inclusiv pe modelele de medie, nu doar pe flagship-uri.

Am menționat că senzorul de amprentă este multifuncțional, dar nu mi se pare nici pe departe unul dintre cele mai bune din piață. Am apreciat că ASUS permite configurarea recunoașterii amprentei doar la atingere sau la apăsare, evitând astfel deblocarea accidentală, dar nu și faptul că, pentru un telefon atât de mic, butonul de power și implicit senzorul de amprentă, sunt poziționate prea jos pe corpul telefonului. De asemenea, am întâlnit situații în care senzorul funcționează perfect, fără erori, dar și momente în care nu a vrut în nicio poziție să îmi recunoască degetul. Probabil că acolo este vorba despre erori software, care pot fi rezolvate cu actualizări, în timp.

Zenfone 10 integrează și sunet stereo, cu un volum impresionant pentru dimensiunile reduse ale întregului dispozitiv. Și calitatea audio este foarte bună, de nivel flagship. Nu avem distorsiuni nici la volum maxim, iar frecvențele sunt bine definite. Sigur, nu avem parte de prea mult bas, dar nici nu mă așteptam la miracole de la un telefon compact. Aceste difuzoare sună mai bine decât cele de pe anumite flagship-uri pe care le-am testat recent.

Zenfone 10 fingerprint

Camera rămâne în zona de medie, dar are un avantaj major la capitolul stabilizare

ASUS nu este un brand recunoscut pentru camere foarte performante pe smartphone-uri, iar Zenfone 10 nu va schimba asta. Ce face însă acest model mai bine decât altele este să ofere un sistem de stabilizare avansat. Este vorba despre un sistem activ cu gimbal pe camera principală, motivul pentru care aceasta este și ieșită în relief mai mult. Senzorul de pe această cameră nu este însă unul foarte performant. Chiar dacă are rezoluție de 50 megapixeli și diafragmă deschisă f/1.9, cu o dimensiune de 1/1.56”, acesta pare să fie mai degrabă un senzor de mid-range. Și camera ultra-wide este cam la fel în termeni hardware: senzor de 13 megapixeli de 1/3”, alăturat unui obiectiv cu deschidere mare, de 120 de grade.

Zenfone 10 cameras

Pe timp de zi, ambele camere se descurcă destul de bine având în vedere dimensiunile reduse. Avem parte de un interval dinamic bun și un nivel, să spunem, mediu de detalii. Am văzut cu siguranță telefoane care pot obține rezultate mai slabe, chiar și în gama aceasta de preț și performanță, dar și telefoane mai ieftine care rezolvă mai multe detalii în fotografii. Nu avem parte de macro de niciun fel, întrucât camera ultrawide nu are și focalizare automată. Camera principală reușește însă să ofere o funcție secundară: un zoom 2x prin crop, care oferă rezultate bune, în ton cu cele la 1x.

Foto zi

Nu am înțeles însă de ce ASUS a separat în interfața camerei butonul de 2x față de cel al camerelor obișnuite. Iar odată ce apeși pe 2x, butonul 1x este separat în interfața din dreapta. Este o decizie ciudată, pe care nu o înțeleg. Cred însă că performanța foto pe timp de zi se mai poate îmbunătăți din software, întrucât am observat niște erori grave de procesare pe anumite cadre. Nu înțeleg cum și de ce această persoană a ieșit pixelată și cu zgomot de imagine, când restul cadrului este neafectat.

Așa cum mă așteptam de când am văzut dimensiunile senzorilor, noaptea reprezintă o problemă pentru acest sistem de camere. Pe ultrawide avem zgomot de imagine și în general imagini întunecate, iar pe camera principală putem vedea asistența sistemului gimbal, care asigură că imaginile nu sunt mișcate. Rezultatele sunt decente, dar puteau fi și mai bune, chiar și cu acest senzorul mic. Mi se pare că algoritmul de reducere a zgomotului de imagine nu este destul de agresiv. Am apreciat însă că portretele sunt decupate bine, chiar și pe camera frontală de 32 megapixeli, iar noaptea, cu puțină lumină, poți realiza portrete foarte bune.

Foto noapte

La capitolul filmare, Zenfone 10 se descurcă mai bine decât multe alte telefoane, în special datorită sistemului avansat de stabilire. Poți filma în 4K cu stabilizare gimbal, pentru filmări foarte stabile pe timp de zi, și chiar și la 8K pot spune că are o stabilizare decantă, mai bună decât media. Din păcate, în 8K poți filma doar la 24 de cadre pe secundă. Modul Full HD de filmare este însă chiar comparabil stabilizarea pe care o vedem de la un gimbal fizic, dar calitatea video este slabă, iar crop-ul pentru stabilizare face aproape un zoom 2x pe camera principală. Pe timp de noapte, nici măcar stabilizarea gimbal nu poate să ajute prea mult, întrucât nu ajunge destul de multă lumină pe senzorul mic. Nu aș recomanda utilizarea filmării noaptea.

Totuși, în ansamblu, Zenfone 10 este un telefon mai bun pentru fotografii și filmări decât majoritatea telefoanelor mid-range din piață, iar stabilizarea sa pe video pe timp de zi este mai bună decât pe multe dintre flagship-uri. Astfel, aș putea să îl recomand cuiva care își dorește un telefon mic, cu o cameră decentă, dar nu de top. Singurele alternative reale în zona de telefoane mici și performante cu camere decente ar fi modelele iPhone 12 și 13 în variantele Mini, care sunt mai slabe decât Zenfone 10 la multe capitole, în special la baterie.

Zenfone 10 front rotating

Concluzii

Pot spune că sunt impresionat de Zenfone 10, chiar dacă nu are o cameră de top. Adevărul este că nici prețul său nu este unul de flagship, pornind de la 4.000 de lei în România, în varianta de bază. Sigur, nu este un telefon ieftin, dar este echipat cu cel mai performant procesor din piață și vine cu multe funcții hardware și software pe care nu le poți găsi pe foarte multe dispozitive concurente.

Adevărul este că dacă ești în căutarea unui telefon mic și performant, Zenfone 10 este în acest moment singura opțiune, dar, din fericire este o opțiune foarte bună, ușor de recomandat, chiar și la prețul întreg. Estimez că atunci când va intra la vreo ofertă de reducere, acest model s-ar putea încadra și la distincția de „best-buy” în 2023.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult