Formatul Super Hi-Vision 8K, upgrade pentru cel Full HD, este aprobat

27.08.2012
Formatul Super Hi-Vision 8K, upgrade pentru cel Full HD, este aprobat

Dacă până acum aveam doar prototipuri şi demonstraţii tehnologice, iată că era post-Full HD a televiziunii începe să prindă contur, după ce agenţia din cadrul ONU responsabilă de stabilirea standardelor de comunicaţie a aprobat formatul Super Hi-Vision 8K pentru aplicaţii comerciale.

Televizor cu rezoluţie 8K (7680x4320 pixeli) şi diagonală 145 inch

Transmisiunile în format 8K redau imagini la rezoluţie 7680×4320 pixeli, echivalente pozelor obţinute cu o cameră foto de 32 MP. Comparat unei transmisiuni HDTV convenţionale, cu rezoluţie echivalentă de 2 MP, formatul Super Hi-Vision 8K redă imagini de 16 ori mai clare.

Demonstrate de operatorul japonez de televiziune NHK cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra, în compania unor televizoare cu diagonală 145 inch (3.7 metri), transmisiunile Super Hi-Vision 8K au uimit audienţa, spectatorii descriind o experienţă comparabilă cu participarea efectivă la eveniment. Compania deţine momentan trei camere video cu rezoluţie 8K, capabile să filmeze la 60 de cadre pe secundă. În timp ce oamenii de rând pot urmării transmisiuni HDTV filmate cu 25 fps, NHK face pregătiri pentru transmisiuni Super Hi-Vision 8K cu 120 fps, capabile să redea fluent competiţii sportive şi scene dinamice din filme.

Cameră video Super Hi-Vision 8K

Până la implementarea pe scară largă a transmisiunilor 8K, producătorii de televizoare îşi concentrează eforturile pe lansarea de televizoare 4K, cu jumătate din rezoluţia demonstrată de NHK şi compatibile cu majoritatea camerelor digitale folosite în prezent în studiourile de cinema. Dintre aceştia, LG a demonstrat cel mai mare televizor 4K de până acum, un model cu diagonală 84 inch ce costă mai bine de 22.000 dolari. Din păcate pentru primele televizoare comerciale cu rezoluţie 8K vom mai avea de aşteptat până în preajma anului 2020. Tot atunci, NHK Japonia plănuieşte şi introducerea primelor transmisiuni experimentale în format Super Hi-Vision 8K.

Până la adoptarea pe scară largă a transmisiunilor TV cu format 4K şi 8K, ecranele capabile să redea o asemenea rezoluţie şi-ar putea găsi adepţi printre pasionaţii de fotografie cu buget generos (peste 10.000 dolari) dornici să admire colecţia de poze la aceiaşi rezoluţie în care au fost obţinute.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult