Google pregăteşte Android TV, noua sa platformă multimedia pentru televizoare

Google pregăteşte Android TV, noua sa platformă multimedia pentru televizoare

După eşecul avut cu prima platformă Google TV lansată în anul 2010, primită cu răceală de furnizorii de conţinut şi uitată aproape complet de public în anii ce au urmat, gigantul american face o nouă încercare lansând o versiune mult simpificată numită Android TV.

Promiţând să revoluţioneze modul în care folosim televizorul la fel cum Android a revoluţionat telefonul mobil, platforma Google TV trebuia să ajungă până în anul 2012 să echipeze majoritatea televizoarelor cu funcţie Smart TV. Din păcate pentru CEO-ul Eric Schmidt, viziunea Google pentru transformarea televizorului într-o platformă inteligentă pentru divertisment s-a dovedit un eşec.

Google pregăteşte Android TV, noua sa platformă multimedia pentru televizoare

Venind cu lecţia învăţată, Google  nu va încerca şi de această dată să reinventeze televizorul, noua platformă Android TV reprezentând nimic altceva decât aducerea sistemului de operare Android la o formă mult simplificată, adecvată pentru răsfoirea cu ajutorul telecomenzii.

Punând accentul pe simplitate, Google renunţă deocamdată la funcţiile ce nu sunt considerate absolut necesare unui televizor: telefonie, camere foto/video, NFC şi chiar suportul touch. Suplimentar, furnizorii de conţinut sunt atraşi cu interfeţe pentru aplicaţii gata făcute, în care aceştia nu trebuie decât să-şi adauge propriile  show-uri, muzică, filme, jocuri şi colecţii foto.

Potrivit informaţiilor obţinute din surse neoficiale, platforma Android TV va debuta oficial peste puţin timp, oferind din start o selecţie generoasă de aplicaţii cu acces la diverse servicii de conţinut. Toate acestea prezentate într-o interfaţă rapidă şi simplu de folosit, gândită pentru a facilita accesul la conţinutul dorit cu minim de efort sau cunoştinţe de ordin tehnic.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult