JVC ne încântă cu cel mai uşor LCD TV

05.01.2009
JVC ne încântă cu cel mai uşor LCD TV

JVC LCD TVJVC va prezenta la CES 2009 un prototip de LCD TV ce are doar 7 mm grosime şi 5 Kg greutate. La o diagonală de 32” (81 cm), panoul numără 1920 x 1080 pixeli, adică mult râvnita rezoluţie Full HD, iar tehnologia LED de iluminare a ecranului este net superioară celei care stă la baza monitoarelor LCD obişnuite – CCFL (Cold Cathode Fluorescent Lamp).

Un panou LED este mai subţire, are o luminozitate mai bună, culori naturale şi uniforme (cel mai bine se observă pe fond negru), consum redus de energie şi într-o oarecare măsură influenţează pozitiv şi unghiul de vizualizare (aici contează însă mai mult tipul matricei adoptate: TN, IPS, PVA sau MVA). În fine, LCD TV-ul JVC pare promiţător şi va atrage inclusiv privirile ecologiştilor care probabil vor aprecia că materialele din care este fabricat televizorul sunt mai puţin dăunătoare mediului decât în cazul altor echipamente electronice.

JVC LCD TV

Urmărește Go4IT.ro pe Google News