Noul televizor Philips cu aspect 21:9, acum 3D

03.09.2010
Noul televizor Philips cu aspect 21:9, acum 3D

La începutul anului trecut Philips ne lăsa puţin cu gura căscată
în faţa
LCD TV-ului lor de 56″
cu aspect 21:9. El se adresa cinefililor
purişti şi cu buzunarul plin. Preţul de 7.400 $ spunea multe. Iată
că a venit momentul pentru un update şi mulţi spun că era normal ca
Philips să se conformeze tendinţelor 3D ale producătorilor majori.
Noul model, pe numele său 3D Cinema 21:9 Platinum LCD TV
are diagonala mai mare, de 58″ şi nu duce lipsă de binecunoscuta
tehnologie Ambilight.

Philips 3D Cinema 21:9 Platinum LCD TV

Panoul este iluminat cu LED-uri, dispune de controlul local al
luminozităţii, iar imaginea este procesată cu 400 Hz. Rezoluţia
ecranului este de 2560×1080 de pixeli. Dispozitivul a fost
prezentat la IFA împreună cu un player Blu-ray compatibil 3D.
Preţul, în mod mai mult sau mai puţin inexplicabil, a scăzut.
Noul LCD TV 21:9 de la Philips va costa 4.000 € în Europa,
fiind disponibil în Marea Britanie începând de luna
aceasta.

Pentru o asemenea exclusivitate va trebui să scoateţi din buzunar 4.000 €

Urmărește Go4IT.ro pe Google News