Sony 65X9005B – televizor Ultra HD 4K pentru cinefili ultra-exigenţi

Sony 65X9005B - televizor Ultra HD 4K pentru cinefili ultra-exigenţi
Experienţa la vizionare, Concluzie

Experienţa la vizionare

Ajutat de carcasa cu design WEDGE, televizorul Sony 65X9005B este un adevărat performer atât la partea de imagine, cât şi sunetul redat. De fapt, sunetul redat pin difuzoarele cu membrană ranforsată cu fibră de sticlă şi incinte acustice perfect calibrate se aude atât de bine încât putem sări peste achiziţionarea unui sistem audio dedicat. Eventual, achiziţionăm doar subwoofer-ul extern oferit de Sony ca accesoriu opţional. Conectat prin tehnologie wireless, acesta are rolul de a amplifica efectele speciale din filme şi bass-ul din melodii, funcţionând împreună cu difuzoarele televizorului în configuraţie audio 2.1.

Sony 65X9005B - cele două telecomenzi

Trecând la calitatea imaginii, ecranul cu rezoluţie 3820×2160 pixeli impresionează prin luminozitatea foarte ridicată şi contrast de invidiat. Culorile sunt foarte bine calibrate din fabrică, astfel că pentru obţinerea unor condiţii optime de vizionare nu este nevoie să facem prea multe ajustări. Eventual, pentru obţinerea unei imagini cu aspect cât mai aproape de realitate putem dezactiva funcţiile avansate pentru procesare (contrast dinamic, corecţie nivel de negru, amplificare culoare, motionflow). Scutul din sticlă cu rol de protecţie a ecranului limitează puţin unghiurile maxime de vizibilitate, însă fără a pune probleme. Mult mai deranjant este tratamentul antireflexie ineficient, care nu maschează pe deplin reflexiile cauzate de surse puternice de lumină.

La vizionarea de filme televizorul detectează corect majoritatea formatelor video, ajustând automat setările pentru o experienţă de vizionare în condiţii optime.

Procesorul 4K X-Reality PRO si ecranul TRILUMINOS îşi demonstrează cel mai bine calităţile la vizionarea meciurilor de fotbal, unde funcţiile de optimizare a imaginii activate la apăsarea butonului Football amplifică detaliile percepute şi optimizează cursivitatea mişcărilor.

Sony 65X9005B

Folosit pentru a viziona conţinut la rezoluţie 4K nativă redat de pe un player Blu-ray, Sony 65X9005B pare să deschidă o fereastră într-o altă lume, imaginile afişate pe ecranul cu diagonală 165cm părând atât de convingătoare încât simpla vizionare a unui film documentar cu secvenţe din natură se transformă într-o experienţă hipnotizantă, în care ecranul televizorului atrage privirile tuturor persoanelor din încăpere.

Nu la fel de bine stau lucrurile când trecem la vizionarea programelor TV obişnuite, transmise la rezoluţie Full HD în reţele de cablu TV. Ecranul foarte spaţios şi cu de patru ori mai mulţi pixeli decât sursa video folosită pentru redare evidenţiază uşor defectele de compresie, experienţa la vizionare nefiind cu mult mai bună decât la folosirea unui televizor Full HD cu diagonală de afişare similară. Oricât de bine s-a descurcat până acum, procesorul de imagine nu poate compensa pentru absenţa detaliilor în transmisiunile TV cu rezoluţie SD (Standard Definition), acestea părând total lipsite de profunzime şi aproape neinteligibile dacă nu păstrăm o distanţă de vizionare adecvată.

Folosit împreună cu o consolă PlayStation 4 televizorul a oferit o experienţă de joc savuroasă, cu latenţă redusă la afişare şi reproducere excelentă a detaliilor. Pentru rezultate optime este necesară comutarea televizorului în modul pentru jocuri.

Vizionare 3D

Cu lentile de bună calitate instalate pe un cadru subţire confecţionat din plastic, ochelarii 3D incluşi în pachetul cu accesorii sunt confortabili şi permit suficientă libertate de mişcare, experienţa 3D nefiind prea mult afectată de felul în care înclinăm capul faţă de ecran.

Sony 65X9005B - ochelarii 3D

Deşi puţin redusă după aplicarea ochelarilor 3D, luminozitatea imaginii rămâne la un nivel suficient, iar fidelitatea culorilor nu are prea mult de suferit. Cât despre oboseala şi ameţelile apărute la o utilizare prelungită, acestea încă îşi mai fac simţită prezenţa dar pot fi reduse la minimum ajustând reglajul pentru spaţializare 3D la o valoare puţin mai conservatoare, dar care să nu compromită percepţia de adâncime în filme sau jocuri 3D.

Concluzie

Sony 65X9005B oferă o superbă demonstraţie privind avantajele noului format de televiziune Ultra HD. Înarmat cu hardware de ultimă generaţie, televizorul impresionează la aproape toate capitolele: sunet, ecran, opţiuni avansate pentru procesarea imaginii şi funcţiile Smart TV.

Din păcate telecomanda prevăzută cu touchpad şi sistemul de meniuri neprietenos vor da ceva bătăi de cap utilizatorilor începători. Un alt detaliu de care trebuie ţinut cont este greutatea de aproape 50Kg şi dimensiunile carcasei cu design WEDGE, care la o lungime de 172cm şi aproape 1 metru înălţime ar putea să nu încapă în mobila din sufragerie.

Per total, Sony 65X9005B este un televizor excelent, numai bun pentru utilarea unei sufragerii cu suprafaţă generoasă, care să permită o distanţă de vizionare de cel puţin 4 metri. Din păcate un televizor de lux nu poate veni decât cu un preţ pe măsură, de aproximativ 18000 lei în cazul de faţă.

Părţi pozitive

Calitate impresionantă a imaginii
Sunet de foarte bună calitate
Construcţie solidă
Ochelari 3D şi accesoriu Port Replicator incluse
Telecomandă cu touchpad, pentru accesarea funcţiilor Smart TV

Părţi negative

Construcţie voluminoasă şi greutate apreciabilă
Preţul exclusivist

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult