Sony Bravia pentru nevăzători

03.07.2007
Sony Bravia pentru nevăzători

Ţineţi minte reclama Sony Bravia în care o mulţime de mingi divers colorate se năpustesc la vale pe străzile unui oraş? – culori vii, contrastante, imagini clare etc. Secvenţe frumoase într-adevăr, însă doar pentru văzători. Situaţia începe să se schimbe însă. Acum, graţie standardului mondial Audio Description (AD) adoptat de Sony în televizoarele sale, nevăzătorii şi cei cu probleme de vedere pot înţelege şi ei ce se petrece pe ecran.

Tehnologia AD foloseşte perioadele când nu există dialoguri, în timpul filmelor de exemplu, pentru a fi explicate în cuvinte imaginile care rulează pe ecran. Aceasta este posibilă prin folosirea unui canal audio suplimentar pe care un „traducător” descrie secvenţele.

Conform declaraţiilor vice-preşedintelui Sony, toate gamele de televizoare Bravia dispun de tehnologia AD. Mai rămâne ca televiziunile să adopte la scară largă standardul pentru ca persoanele cu dizabilităţi de vedere să se bucure de o nouă experienţă.

O singură întrebare aş avea: proiect umanitar sau o nişă de piaţă cu potenţial, inexistentă până acum pe domeniul televizoarelor? Oricum, merită salutată iniţiativa de a introduce tehnologia AD în toate televizoarele Bravia. Iniţiativă care poate va fi adoptată şi de ceilalţi jucători din domeniu.